luni, octombrie 5, 2026
24.4 C
București

Testele rapide pentru COVID sunt precise. Rezultatele uimitoare ale unui studiu britanic

Testele rapide de COVID sunt precise, mai precise decât se anunțase inițial la momentul la care au fost realizate primele astfel de produse lansate în lupta împotriva SARS-COV-2. Potrivit ultimelor studii ale britanicilor, eficiența lor este ridicată, mergând până la 80%. Cu alte cuvinte, în 8 cazuri din zece, testele rapide de COVID indică o persoană infectată, și doar în două cazuri din zece există posibilitatea unui test fals pozitiv ori fals negativ.

Studiul recent a fost realizat de University College London (UCL). În opinia cercetătorilor, persoanele al căror rezultat este pozitiv după efectuarea testului antigen (LFT) trebuie să „aibă încredere” şi „să rămână acasă”, pentru a-i proteja pe cei din jur, relatează B1TV.

Potrivit studiului, testele rapide antigen sunt în proporție de 80% eficiente în detectarea COVID-19. Testele sunt „un instrument al sănătăţii publice foarte util” pentru a frâna răspândirea bolii COVID-19, susţin experţii.

În Marea Britanie, testele rapide sunt utilizate pe scară largă acasă, dar și la locul de muncă și în școli.

Testele rapide pot fi efectuate de orice persoană, indiferent de loc și dotări, iar rezultatul este gata în circa 15-30 de minute.

Există teste care se realizează la nivelul cavităţii bucale şi nazale sau, cum este cazul testelor mai noi, prin recoltarea unor probe de salivă.

Ultimele știri

Socrul lui Călin Georgescu, citat la DIICOT. I se cer explicații despre un transfer de 118.000 de lei

Socrul lui Călin Georgescu a fost chemat la DIICOT pentru explicații despre un împrumut de 118.000 de lei dat lui Răzvan Leu.

Florin Cîțu critică politica monetară a lui Mugur Isărescu: “Euro ar fi putut să fie sub 3 lei dacă BNR nu intervenea”

Florin Cîțu susține că intervențiile BNR au blocat aprecierea leului și că euro ar fi putut fi sub 3 lei.

Strategia lui Sorin Grindeanu, dacă Nicușor Dan va alege să nominalizeze un alt premier din PSD: Eu NU sunt Ilie Bolojan

Sorin Grindeanu spune că nu se opune dacă Nicușor Dan alege alt premier din PSD. Trei nume sunt vehiculate pentru Palatul Victoria.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine