Tezele elevilor se modifică, a anunțat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Mai exact, numărul lor și modalitatea de calcul, a anunțat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
Modificările sunt valabile pentru anul școlar 2021-2022 și sunt determinate de schimbările pe care le-a determinat pandemia la nivelul structurii anului școlar. Mai exact, la clasa a VIII-a se vor da două teze, iar elevii de liceu vor susține doar trei din cele patru teze, a anunțat Cîmpeanu, citat de B1TV.
În semestrul I din anul școlar 2021 – 2022 elevii vor susține mai puține teze. Spre exemplu, elevii de clasa a VIII-a vor da doar două din trei teze, iar la liceu, numărul acestora va fi redus la trei din patru. Elevii din gimnaziu, din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a oricum susțineau doar două teze, astfel că numărul acestora nu se va schimba a spus ministrul educației.
„La clasa a VIII-a, din trei teze rămân două. Clasele V, VI și VII aveau și înainte două teze – la limba română și la matematică. Dacă cineva poate să aleagă să scoată una din cele două teze… noi n-am găsit soluția asta. Clasa a VIII-a avea trei, rămâne cu două. Asta la gimnaziu.
Vineri vom face publică și lista tezelor, pentru că tezele care rămân, vor rămâne la decizia Ministerului Educației. La liceu, din patru teze rămân trei”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Tezele elevilor se vor putea susține începând cu data de 6 decembrie, iar profesorii și elevii trebuie să se organizeze, iar ele să fie susținute înainte de vacanța de Crăciun.
Mediile semestriale – noua metodă de calculare
Având în vedere că numărul tezelor semestriale a fost redus, media va fi calculată diferit, iar acestea vor avea o pondere de doar 25%, a mai explicat ministrul.
Numărul notelor minime pentru încheierea mediilor va fi și el redus. Dacă inițial elevii au nevoie de un număr de note egal cu numărul orelor săptămânale ale unei discipline, acum profesorii vor putea încheia situația și cu două note.
„În mod normal ar fi trebuit să aibă un număr de note egal cu numărul de ore alocat săptămânal acelei discipline. Vom rămâne pe minimum două note, care vor avea împreună o pondere de 75%.
Teza va avea o pondere de doar 25%. Cu alte cuvinte, fiecare din cele două note pe care le obțin la clasă, cu prezență fizică sau în online, va avea o pondere mai mare decât teza. 75% două note – 37,5% ponderea unei note, mai mare decât ponderea tezei.
Pentru a explica foarte clar că teza nu mai este cu o pondere de 50%, cum era atunci când dumneavoastră, sau eu, sau altcineva am dat teze. 25%, dar teza va trebui dată cu prezență fizică”, a spus Cîmpeanu.