Vladimir Putin pretinde că ucrainenii nu vor să negocieze pacea: „bunăvoința noastră este cunoscută”

Ucrainenii refuză negocierile de pace, pretinde Vladimir Putin, care afirmă că poziția lui cu privire la acest aspect rămâne „neschimbată”. „Cum putem discuta acum despre posibile acorduri dacă partea (ucraineană – n.r.) nici măcar nu este dispusă să discute cu noi?” s-a întrebat retoric președintele Rusiei.

Vladimir Putin a făcut aceste afirmații într-o conferință de presă după discuțiile trilaterale de la Soci ale liderilor Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei, potrivit agenției Interfax, preluată de B1Tv.

„Vom aștepta, poate se vor îndeplini unele condiții necesare, iar bunăvoința noastră este cunoscută – nu este supusă niciunei schimbări și îndoieli”, a adăugat Putin.

Liderul de la Kremlin a adăugat că „pentru a începe oferta de negocieri, este necesar ca acestea să aibă loc, dar nu este întotdeauna recomandabil să-ți pui poziția de negociere pe masă în avans, pentru a-ți atinge obiectivele naționale”.

„Uneori trebuie făcut în ultimul moment, fie prin formularea unor cereri pe care diplomații le numesc „exigente”(..) apoi să ne îndreptăm treptat spre un numitor comun care să satisfacă ambele părți” a declarat Putin.

„Dar, pentru a ajunge la acorduri, trebuie să ne așezăm la masa negocierilor și să negociem. Am avut un acord la Istanbul, ei l-au luat și apoi au aruncat totul la coș. Iar acum și-au interzis singuri să vorbească cu noi despre orice”, a mai zis Putin.

Ultimele știri

Guvernul Niculescu renunță la impozitul pe cifra de afaceri. Ce pune în loc

Guvernul Niculescu elimină impozitul pe cifra de afaceri din 2027 și introduce o taxă de exit pentru companiile care își mută activele în alte state.

Guvernul Niculescu vrea să comaseze 429 de comune mici. ANAF și Vama ar putea deveni o singură instituție

Programul Guvernului Niculescu propune comasarea voluntară a 429 de UAT-uri mici și unificarea ANAF cu Vama.

Prima reacție a lui Dumitru Chisăliță, propus ministru al Energiei. „Este o victorie pentru România”

Dumitru Chisăliță a confirmat că va prelua portofoliul Energiei ca independent, în Guvernul propus de Luca Niculescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine