Un bărbat s-a legat cu cătușele de șină la metrou, cerând interzicerea “păcănelelor” | Circulația trenurilor a fost oprită pentru scurt timp

Un bărbat s-a legat cu cătușe de șina de metrou, în stația Piața Unirii 2, în ceea ce primele informații arată că este o formă de protest.

Incidentul a avut loc astăzi, înainte de prânz.

Călătorii din stație au sunat la 112 și, în scurt timp, la fața locului au venit polițiști, pompieri și un echipaj SMURD.

Salvatorii au încercat să-i taie bărbatului cătușele.

Individul avea asupra sa un banner iar corespondentul Antena 3 CNN transmite că, aparent, bărbatul ar fi recurs la acest gest pentru interzicerea “păcănelelor”.

În urma acestui incident, circulația în direcția Berceni, pe magistrala M2, a fost inițial oprită.

Ulterior, circulația trenurilor a fost reluată în sistem pendulă între stațiile Eroii Revoluției-Universitate.

“Bărbatul a fost eliberat din cătușele cu care s-a legat de șina de la metrou. Din primele informații, el a recurs la acest gest în semn de protest.

Bărbatul avea cu el o pancartă prin care cerea interzicerea ‘păcănelelor’.

“Metrorex informează că astăzi, 08.08.2023, în jurul orei 11:20, în stația de metrou Piața Unirii 2, pe linia 2, direcția Berceni, un călător a pătruns în calea de rulare, imobilizându-se de șină cu un dispozitiv metalic de prindere (cătuşe).

 

Personalul Metrorex a luat măsuri imediate de întrerupere a curentului din șina a 3-a și a anunțat organele abilitate pentru intervenție.

Persoana imobilizată a fost scoasă din calea de rulare iar circulația trenurilor de metrou a fost reluată de la ora 11.47”, a transmis Metrorex.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine