Un fost comandant NATO dezvăluie planul lui Putin: „Vrea să controleze Europa de Est și să destrame NATO”

Un fost comandant NATO a dezvăluit în cadrul unui interviu acordat CNN că prin invazia Ucrainei obiectivul lui Putin este să controleze estul Europei.

Generalul în rezervă Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor aliate NATO (1997-2000), a declarat pentru CNN, că Vladimir Putin vrea să „perturbe sistemul internaţional” şi să „dezarmeze” „emoţional şi moral” Occidentul făcându-l să creadă că ambiţiile sale nu se extind dincolo de Ucraina.

Potrivit analistului militar Clark, Putin doreşte să pună mână pe Ucraina, pe statele baltice şi „să controleze Europa de Est”. „Vrea să destrame NATO” şi ca SUA să iasă din joc”, spune Clark pentru CNN, citat de Gândul.

„Ucraina este doar câmpul actual de luptă. Iar dacă ucrainenii înving Rusia pe acesta, totul urmează să se schimbe. Aşadar cel mai bun mijloc de a proteja NATO şi sistemul internaţional este să oferim Ucrainei asistenţa de care spune că are nevoie şi astfel să le permitem să gestioneze Rusia pe câmpul de luptă”, spune acesta.

Clark: „Au nevoie de combustibil”

În continuare, fostul comandant NATO consideră că SUA şi aliaţii NATO ar trebui să sporească şi să includă în ajutorul militar şi armament greu precum avioane de luptă.

„Nu rachete antitanc Javelin,şi nu rachete antiaeriene Stinger, care sunt bune pentru apărarea oraşelor. Au nevoie de tancuri, au nevoie de artilerie mobilă, au nevoie de multă muniţie. Au nevoie de combustibil, au nevoie de reparaţii. Nu avem asta pentru ei”, a spus el pentru CNN.

Ultimele știri

Grindeanu vrea reforma administrației și salvarea TAROM. Propune comasarea agențiilor cu atribuții suprapuse

Sorin Grindeanu cere un plan de salvare pentru TAROM și propune comasarea agențiilor de stat cu atribuții suprapuse.

Ciolacu dezminte blana de 15.000 de euro a Sorinei Docuz. Spune că piesa a costat doar 500 de euro, din Marele Bazar din Istanbul

Marcel Ciolacu dezminte suma de 15.000 de euro vehiculată pentru blana iubitei sale și spune că a costat doar 500 de euro.

SUA vor să readucă gazul rusesc în Europa. Planul stârnește opoziția europenilor

SUA propun reluarea gazului rusesc spre Europa prin Ucraina, pentru un armistițiu energetic înaintea iernii. Planul e respins de mai multe state europene.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine