Ex-viceprimar din Bihor, mort sub combina de recoltat. Moartea șocantă ridică semne de întrebare

Un fost viceprimar din Bihor a murit prins sub combina de recoltat. Moartea șocantă a avut loc în localitatea Drăgănești.

Un fost viceprimar al localității Drăgăneşti, în prezent consilier local, și-a pierdut viața, marți, după ce a căzut sub combina de recoltat.

Accidentul s-a produs pe un teren agricol, unde Florin Sala strângea recolta, la volanul unei combine agricole. Nu se cunosc încă detalii despre cauzele care au dus la cumplitul accident, arată ebihoreanul.ro.

Cercetările în caz sunt efectuate de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș. În cauză s-a deschis un dosar penal în cadrul căruia se cercetează circumstanţele morţii.

În vârstă de 52 ani, Florin Sala a fost viceprimar al comunei în mandatul 2016 – 2020. În prezent el era consilier local ales pe listele PSD.

Ultimele știri

Ion Cristoiu îi compară pe democrați cu USR-iștii. Vor face două greșeli fatale după preluarea Congresului

Ion Cristoiu crede că democrații americani vor comite două greșeli majore, pornind anchete și răzbunări împotriva lui Trump.

Traian Băsescu critică plata trupelor americane, o „idee poloneză proastă”. „Noi nu cumpărăm mercenari”

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti SUA pentru păstrarea trupelor în România ar fi fost „împrumutată” de la Polonia și nu poate funcționa.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine