luni, septembrie 21, 2026
22.6 C
București

Un paște comun pentru ortodocși și catolici. Legătura găsită de Adrian Papahagi și Teodor Baconschi cu războiul din Ucraina

Paștele catolic și cel ortodox ar trebui să fie unificat, iar ambele biserici ar trebui să celebreze Învierea Domnului în aceeași zi, și asta și din cauza războiului din Ucraina. Ideea aparține fostului ministru de externe Teodor Baconschi și profesorului Adrian Papahagi.

Fostul demnitar și profesorul consideră că separarea unei sărbători majore pentru creștinism, Paștele este o relicvă a Războiului Rece și solicită oficial BOR schimbarea datei din calendar, cu argumente, transmite B1TV.

Decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat.

Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții (cum fac ortodocșii din Finlanda și Estonia).

Cu toate astea, mergem cu rușii – și calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a scris duminică Baconschi pe contul său de Facebook.

La rândul său, Adrian Papahagi a anunțat că va cere organelor colective de conducere ale BOR modificarea datei sărbătorii pascale, spunând că actuala decalare e o problemă pentru românii din diasporă, care nu pot beneficia de zilele libere acordate de Paștele catolic.

După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian (de care oricum ține seama Crăciunul) astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi), și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice.

Acest decalaj de calendar e foarte supărător și pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință, pentru a sărbători Paștele alături de rudele din țară, și trebuie să-și ia zile suplimentare de concediu”, a scris și Papahagi.

Ultimele știri

Nicușor Dan vorbește despre românii din Ucraina. Îi asigură că protecția lor rămâne o prioritate absolută

Nicușor Dan a discutat cu românii din Transcarpatia și a subliniat că protejarea drepturilor lor rămâne prioritară pentru statul român.

Prima reacție a cancelarului Merz, după rezultatele șoc din Germania: Este un adevărat dezastru!

CDU obține un scor istoric de slab în Mecklenburg-Pomerania, iar AfD termină pe primul loc. Merz vorbește despre un „dezastru”.

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă. Bolojan ar fi rămas premier printr-un acord cu Simion

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă între Ilie Bolojan și George Simion, ca replică la acuzațiile lui Siegfried Mureșan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine