marți, septembrie 1, 2026
30.9 C
București

Ungaria nu mai este o democrație deplin funcțională, a stabilit Parlamentul European. „Situația din Ungaria s-a degradat dramatic”

Ungaria nu mai este o democrație deplin funcțională, consideră Parlamentul European, ci a devenit un regim „hibrid” de autocrație sub conducerea lui Viktor Orban. Raportul Parlamentului European nu are valoare juridică, dar înseamnă mult din punct de vedere politic.

Ungaria, țara guvernată de Viktor Orban ar trebui considerată „un regim hibrid de autocrație electorală”, în care alegerile se desfășoară în mod regulat, dar fără a fi respectate normele democratice de bază se arată în raportul PE, potrivit Euronews, citat de B1TV.

„Există un consens tot mai mare printre experți că Ungaria nu mai este o democrație”, spun eurodeputații, invocând o serie de indici internaționali care au scăzut statutul Ungariei în ultimii ani.

În rezoluția adoptată joi, membrii Parlamentului European îl indică pe Viktor Orban, la putere din 2010, și condamnă „eforturile deliberate și sistematice” ale guvernului său pentru a submina valorile centrale ale UE.

Eurodeputații ridică semne de întrebare în legătură cu o listă lungă de drepturi fundamentale pe care le consideră amenințate, inclusiv în ceea ce privește sistemul electoral, independența puterii judecătorești, libertatea de exprimare, pluralismul media, libertatea academică, drepturile LGBTQ și protejarea minorităților și a solicitanților de azil.

Pe de altă parte, eurodeputații au criticat și instituțiile UE pentru că au permis derapajul nedemocratic al Ungariei.

Parlamentul European „exprimă profundul regret că lipsa de acțiuni UE decisive a contribuit la o prăbușire a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în Ungaria, transformând țara într-un regim hibrid de autocrație electorală”, se arată în versiunea interimară a raportului.

Textul a fost adoptat joi cu o majoritate largă de 433 de voturi „pentru”, 123 „împotrivă” și 28 de abțineri.

Condus de Gwendoline Delbos-Corfield, o eurodeputată franceză din grupul Verzilor, raportul examinează evenimentele din Ungaria după declanșarea procedurii prevăzute de Articolul 7, din 2018.

Se crede că este prima oară când o instituție UE declară despre un stat membru că nu este o democrație propriu-zisă, o condiție esențială pentru aderarea la blocul comunitar.

„Situația din Ungaria s-a degradat dramatic”, a declarat Delbos-Corfield pentru Euronews, în ziua premergătoare votului.

Articolul 7, văzut drept „opțiunea nucleară”, poate priva un stat membru de drepturile sale de vot în elaborarea de politici UE, însă are nevoie de un consens unanim în Consiliu pentru a produce efecte. Polonia, o altă țară vizată de Articolul 7, a perfectat un acord cu Ungaria pentru a bloca procedurile una în cazul celeilalte.

Ultimele știri

Peter Magyar avertizează cu privire la viitorul UE: Ar trebui să decidem dacă Uniunea vrea doar să supraviețuiască sau să câștige

Premierul Ungariei, Péter Magyar, critică leadershipul Uniunii Europene și...

Alexandru Nazare trage semnalul de alarmă: România și-a redus deficitul, dar nu scapă de presiune. Urmează evaluarea S&P

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat o...

Nicușor Dan: Avem nevoie de un naționalism sănătos. Spațiul public este luat de „farisei”, „demagogi” și „urlete”

La Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, Nicușor Dan a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine