Image default
Actualitate

Câți dintre profesori ar vrea să se vaccineze anti-COVID. Sorin Cîmpeanu a primit rezultatele chestionarului

Vaccinarea profesorilor. Jumătate din profesori ar vrea să se vaccineze împotriva COVID, a anunțat ministrul educației, Sorin Câmpeanu, după ce a primit rezultatul chestionarelor lansate în școli. Procentul este ceva mai mare în cazul profesorilor din sistemul universitar, de aproximativ 60%.

„Noi am inițiat o interogare a întregului sistem. Întrebarea a fost adresată tuturor celor 340 de mii de membri ai sistemului național de educație. Până în momentul de față, învățământul preuniversitar se apropie, deci în momentul acesta, data limită este vineri, 15 ianuarie, orele 16, până în acest moment, personalul din sistemul de învățământ preuniversitar se apropie de 50% cu privire la disponibilitatea de vaccinare, fără ca aceste răspunsuri să constituie o obligație legală de vaccinare, iar în sistemul de învățământ universitar suntem deja la 60%”, a spus Cîmpeanu la RFI.

Vaccinarea profesorilor. Ministrul Cîmpeanu consideră că „orice persoană vaccinată din sistemul de învățământ va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus, deci practic, va însemna o diminuare a riscului la care sunt supuși elevii și profesorii”.

Ministrul Educației a făcut precizări și cu privire la eventuala redeschidere a școlilor pe 8 februarie, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis de joi, pe această temă: “Decizia va fi luată, punând la masă expertiza din Educație cu expertiza din Sănătate, pentru că este foarte îngustă fâșia dintre dreptul fundamental la educație și dreptul fundamental la sănătate și decizia va fi anunțată cât mai repede cu putință, oricum în luna ianuarie, rămânând practic cel puțin o săptămână până la data de 8 februarie, pentru ca școlile, profesorii, elevii, părinții să aibă suficient timp în vederea pregătirii începerii școlii în format fizic, acolo unde se va putea”.

Related posts

A crescut încrederea în vaccinul anti-COVID. Care este proporția românilor care cred în eficacitatea și siguranța serului

Constantinescu Gabriel

Raluca Turcan a spus când se vor redeschide școlile. Mesajul către contestatarii Guvernului: „Cei care spun acum să deschidem școlile sunt cei care spuneau că îi condamnăm la moarte când am deschis școlile”

Constantinescu Gabriel

Revenirea la o viață normală nu va întâmpla mai devreme de acest prag. Când renunțăm la mască, a spus medicul militar Valeriu Gheorghiță

Constantinescu Gabriel

2 comments

Redeschiderea școlilor pe 8 februarie este o prioritate, spune Cîmpeanu 25 ianuarie 2021 at 10:38

[…] sau șeful DSU, Raed Arafat, se vor opune redeschiderii școlilor, acestea nu se vor redeschise, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”La ultima întâlnire pe care am avut-o în acest format, cei din domeniul […]

Reply

Leave a Comment