vineri, aprilie 24, 2026
21.4 C
București

SUA nu renunță la vaccinul Johnson & Johnson, în ciuda cazurilor de tromboză. Ce spune dr. Fauci

Vaccinul Johnson & Johnson va fi folosit în continuare, dar cel mai probabil va fi emis un avertisment sau o restricționare cu privire la acesta, în SUA, a spus epidemiologul șef Anthony Fauci.

Declarația oficialului american vine după ce au fost semnalate mai multe cazuri de tromboză, similar vaccinului AstraZeneca.

Estimarea mea este că vom continua să îl folosim într-o anumită formă. Mă îndoiesc foarte mult că îl vor anula. Nu cred că se va întâmpla. Cred că va există un fel de avertisment sau o restricţionare sau o evaluare a riscului”, a declarat Anthony Fauci pentru NBC News, relatează B1TV.

„Vom şti asta până vineri şi aş fi foarte surprins dacă nu vom avea o reluare într-o anumită formă până vineri. Aproape sigur va fi luată o decizie până vineri”, a mai spus Fauci.

Autorităţile americane de reglementare din domeniul sănătății au recomandat oprirea administrării acestui tip de vaccin după apariția unor cheaguri de sânge la femei care au primit acest ser. 7 milioane de persoane au fost vaccinate cu serul Johnson & Johnson în SUA până acum.

Vineri, 23 aprilie, este programată o reuniune a unei comisii a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA în care se va discuta despre pașii care ar trebui urmați în ceea ce privește administrarea vaccinului Johnson & Johnson.

Pe 13 aprilie, Administrația pentru Alimente și Medicamente a decis suspendarea imediată preventivă a administrării vaccinului J&J, după ce 6 femei au fost afectate de cheaguri de sânge, un efect secundar considerat rar.

Vaccinul Johnson & Johnson. România a primit deja acest vaccin, dar așteaptă o decizie de la Agenția Europeană a Medicamentului înainte de a o folosi, a precizat coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță.

Așteptăm, pe bună dreptate, o precizare de la Agenția Europeană a Medicamentului și cu siguranță, dacă va fi nevoie să nu demarăm încă utilizarea acestui tip de vaccin putem face acest lucru. Avem capacitatea de stocare. Nu ne forțează nimeni să începem, atâta timp cât nu avem suficiente date de siguranță”, spunea Valeriu Gheorghiță pe 13 aprilie.

Primele 60.000 de doze de vaccin anti-COVID Johnson&Johnson au ajuns miercuri dimineaţă în România.

Ultimele știri

Tensiuni între PPE și S&D pe tema sprijinului politic către Bolojan. Socialiștii europeni l-au pus la colț pe Manfred Weber

Socialiștii și Democrații din Parlamentul European au reacționat vehement...

Trump evită un termen pentru încheierea conflictul cu Iranul: „Nu mă grăbiţi”

Președintele Donald Trump a evitat să estimeze durata conflictului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine