Alina Mungiu Pippidi vrea vaccin obligatoriu prin certificat verde. „Imunitatea dată de boală trece și ea”

Vaccinul obligatoriu este o necesitate și trebuie implementat printr-un certificat verde, consideră Alina Mungiu Pippidi.

Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR) scrie că „cel mai imoral lucru e să irosești doze pe români cînd alții au nevoie de ele”. „Banii pe teste și analize de anticorpi și medicamente nu fac decît să îngrașe pe băieții deștepți care le livrează, că dacă e cerere”, spune Pippidi, citată de PSNews.

„Ciuruim un buget și așa vai de capul lui cînd singurul instrument eficient, vaccinul, vine pe gratis și e achiziționat de UE fără comisioanele pe care le-am fi plătit noi. Cîți ani o să facem asta? Patru, cinci, șase, că imunitatea dată de boală trece și ea, e plin de deștepți care fac deja a doua oară și tot nu pricep nimic”, mai adaugă președintele Societății Academice din România (SAR).

Alina Mungiu Pippidi precizează și că „nu există tratament COVID cost eficient altul decît vaccinul”. „Anticorpii monoclonali sunt singurul ceva mai bun ca raport efect asupra COVID/efecte secundare. Antiviralele nu, nici cele aprobate, darămite cele pe care automedicatul Ciolacu le cumpără din piață. Discuția despre ele este o diversiune grosolană. Dacă asta era calea o găseau țările mai bogate și mai educate ca noi. Acelea s-au vaccinat, și nu mai au morți. Unde populația era mai ezitantă, vaccinul a devenit de facto obligatoriu prin certificatul verde”, a transmis Pippidi.

Ultimele știri

Zelenski a anunțat ce vrea în schimbul opririi atacurilor asupra rafinăriilor rusești

Zelenski propune oprirea atacurilor pe rafinăriile rusești în schimbul rachetelor Patriot de la SUA.

Un fost consilier al lui Traian Băsescu își anunță candidatura pentru următoarele alegeri: „M-am săturat să fim conduși de tot felul de caraghioși”

Cătălin Avramescu, fost consilier al lui Traian Băsescu, își anunță candidatura independentă la alegerile prezidențiale din 2030.

ANAF trimite notificări pentru taxa pe lux. Cine riscă impunere din oficiu și amenzi

ANAF a început să trimită notificări pentru taxa pe lux. Proprietarii de imobile și mașini scumpe au 15 zile să depună formularul 216.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine