Victor Negrescu a fost amenințat cu moartea. Europarlamentarul PSD a făcut publice mesajele
Victor Negrescu a fost amenințat cu moartea. Europarlamentarul PSD a făcut publice mesajele

Victor Negrescu a fost amenințat cu moartea după ce a participat la o emisiune TV. Europarlamentarul PSD susține că nu este pentru prima dată când primește astfel de mesaje, dar de data asta va face plângere la poliție, pentru că vrea să transmită un mesaj clar că astfel de comportamente nu mai pot fi tolerate.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost amenințat cu moartea prin mesaje postate de mai multe persoane pe contul său de Facebook. Tot acolo a anunțat că va depune plângere la Poliție, atașând imagini cu insultele și amenințările primite, arată PsNews.

amenintari negrescu

„Dacă tot este săptămâna anti-bullying în școli este important să dăm un exemplu. Am fost ieri la o emisiune, ca singur reprezentant al opoziției în disputa cu cele trei partide aflate la putere, iar adversarii politici susțineau că nu trebuie consecvență în politică și că principiile democratice pot fi încălcate de ei. Nimic despre cetățeni. Doar politicianisme, interese electorale și agresivitate.

Discursul incitator la ură pe care îl promovează generează reacții și amenințări precum cele pe care le-am primit pe facebook (pozele sunt atașate). Nu este normal. Sunt mândru că sunt social democrat și nu îmi este teamă să afirm acest lucru. Nu este prima dată când primesc astfel de atacuri la persoană dar, pentru că astăzi mi-a povestit un elev despre ce fac la Consiliul Național al Elevilor împotriva injustiției, am decis să depun plângere cu scopul de a transmite un mesaj transpartinic tuturor formațiunilor politice să nu mai tolereze astfel de acțiuni”, a scris Victor Negrescu.

Victor Negrescu, în vârstă de 35 de ani, a fost ales europarlamentar pe lista PSD, în urma scrutinului din 26 mai 2019. Este vicepreședinte al PSD Alba.

Potrivit cv-ului publicat pe site-ul Executivului, Victor Negrescu a studiat la Liceul „Victor Duruy” din Paris şi este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. El a urmat, de asemenea, El a urmat, de asemenea, un master în studii internaţionale şi europene, la Universitatea Pierre Mendes din Franţa, master la ASE şi are doctorat în ştiinţe politice, specializarea relaţii internaţionale şi studii europene.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *