vineri, septembrie 4, 2026
28.6 C
București

Victor Ponta și-a făcut SRL de consultanță și joacă mult. Profitul pe anul trecut: 438.000 euro

După alegerile parlamentare din 2020, când partidul pe care îl conducea n-a mai reușit să intre în Parlament, Victor Ponta s-a retras din politică. Și-a deschis firmă de consultanță și își petrece majoritatea timpului jucând golf.

Apropiați ai fostului prim-ministru al României în perioada 2012- 2015 au declarat, sub protecția anonimatului, pentru Digi24, că acesta își petrece majoritatea timpului în vacanțe și la golf: “O săptămână pe lună e la birou și alte trei joacă golf”.

Victor Ponta a confirmat cu jumătate de gură. “Da, joc mult golf. Aș juca în fiecare zi, dar nu se prea poate. Când mă lasă Daciana, joc…”, a declarat Ponta, care a adăugat că s-a apucat de golf după ce n-a mai fost prim-ministru și după ce n-a mai putut să joace baschet, “pentru că m-am îngrășat și pentru că trebuie să fac totuși mișcare”.

Ponta dă consultanță turcilor

Cum a ajuns una dintre cele mai bogate familii din Turcia, apropiată de regimul lui Erdogan, și sprijinită la București de apropiații fostului premier Victor Ponta, să acapareze în România un zăcământ de cupru estimat la aproape 1 miliard de dolari, scrie Stelian Negrea pe discoverproject.ro.

O clădire din Piața Națiunilor Unite, din centrul Bucureștiului, adăpostește de câteva luni biroul unei noi firme de consultanță. La etajul 9 al clădirii Gemenii Center, fostul premier Victor Ponta a înființat un SRL care îi poartă inițialele în denumire – VP Projects Advisers. Firma de consultanță a început să funcționeze cu doar câteva săptămâni înainte ca activele Moldomin să fie scoase din nou la vânzare.

DiscoverProject a aflat că femeia care administrează noua companie de consultanță a fostului premier, pe numele ei Geanina Pușcașu, reprezintă neoficial la București interesele familiei turce Cengiz care deține Eti Bakîr AS, cea care a câștigat licitația pentru activele Moldomin.

Foto: digi24.ro

Ultimele știri

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. E în fruntea clasamentului donațiilor în 2025

România a urcat pe primul loc în Uniunea Europeană...

Ancheta privind întâlnirea șefei CCR cu Ilie Bolojan începe: Tănăsescu, Bolojan și Abrudean vor fi audiați – Programul oficial

Comisia de Constituționalitate a Senatului începe investigația privind întâlnirea...

Senatorul USR George Ștefanache demisionează. Nu mai recunoaște direcția partidului

Senatorul USR Galați, George Ștefanache, și-a anunțat demisia din...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine