Virgil Popescu ar fi în conflict de interese pentru că familia lui are afaceri
Virgil Popescu ar fi în conflict de interese pentru că familia lui are afaceri

Virgil Popescu ar fi în conflict de interese pentru că familia lui are afaceri cu OMV Petrom, susține deputatul PSD Gabriel Zetea. Asta ar putea explica prevederile Ordonanței privind taxa de solidaritate, prevederi a căror formulare ajută OMV Petrom să scape de această suprataxare.

De cealaltă parte, deputatul PNL Robert Sighiartău a admis că se poate să se fi făcut o greșeală și a susținut că aceasta ar trebui corectată.

Între timp, ANAF a început controale la OMV Petrom, dar și la alte companii, pentru a vedea cine trebuie să achite această taxă conform ordonanței, arată B1TV.

Acuzații au fost formulate în coaliția de guvernare la adresa ministrului Virgil Popescu

Îl întrebăm cu toții pe Virgil Popescu care sunt legăturile sale cu OMV Petrom, care sunt legăturile și afacerile de familie pe care familia ministrului Virgil Popescu le are direct cu OMV Petrom. Cred că în declarația de avere și declarația de interese ale lui Virgil Popescu sunt trecute afacerile pe care familia domnului ministru le face direct cu OMV Petrom prin benzinăriile pe care le are. Trebuie să îl întrebăm dacă există un potențial conflict de interese”, a declarat deputatul PSD Gabriel Zetea, la Digi24.

Deputatul PNL Robert Sighiartău, în schimb, a spus că Popescu e cel care trebuie să răspundă, deși el nu crede personal că acesta se face vinovat de conflict de interese: „Asta trebuie să răspundă Virgil Popescu personal, deși nu cred că există un conflict de interese. Dacă există o greșeală, haideți să ne mai asumăm și greșeli, că doar n-or fi pesediștii perfecții lumii”.

Potrivit celei mai recente declarații de avere a ministrului Energiei, acesta are 121 de acțiuni la OMV Petrom în valoare de 77 de lei și alte 9 acțiuni la SC Lavist SRL în valoare de 190 de lei. Potrivit profit.ro, Lavist SRL are trei benzinării în Mehedinți, firma având-o drept acționar majoritar pe soția ministrului, Laura Negulescu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *