Vladimir Putin se pregătește de operație. Un jurnalist israelian a aflat unde va fi operat de cancer pancreatic

Vladimir Putin va fi operat de cancer pancreatic în câteva zile, pregătirile pentru procedurile medicale derulate în secret fiind în toi, a aflat un jurnalist israelian.

Vladimir Putin va fi operat la Centrul Național de Cercetări Medicale de Oncologie N. N. Blokhin, potrivit agenției Unian, preluată de B1TV.

Informația a fost distribuită prin intermediul canalului de Telegram „Putem explica”. Potrivit informațiilor de acolo, liderul de la Kremlin suferă de cancer pancreatic.

Mark Kotlyarsky, jurnalist israelian și editorialist pentru publicația online Detalii, a confirmat și informația că Vladimir Putin urmează a fi operat în legătură cu o afecțiune oncologică.

Într-un interviu, jurnalistul a precizat că una dintre sursele sale este din cercurile medicale ale Moscovei, iar cealaltă este apropiată de unitatea administrativă a Kremlinului responsabilă de sănătatea primei persoane.

Una dintre clădirile Centrului Blokhin este pregătită pentru operație și închisă pentru ceilalți pacienți. Pacientul nr.1, președintele țării, va fi supus unui examen preoperator, respectiv o puncție abdominală, arată sursa citată.

Nu este prima dată când apare informația că Vladimir Putin ar suferi de cancer. Potrivit Daily Mirror și altor publicații europene, Putin ar avea „o formă severă de cancer cu progresie rapidă”.

Ultimele știri

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Soția lui acuză o amânare nejustificată a procesului

Cristela Georgescu critică amânarea procesului soțului ei și lipsa motivării deciziei de prelungire a arestării preventive.

Ion Cristoiu îi compară pe democrați cu USR-iștii. Vor face două greșeli fatale după preluarea Congresului

Ion Cristoiu crede că democrații americani vor comite două greșeli majore, pornind anchete și răzbunări împotriva lui Trump.

Traian Băsescu critică plata trupelor americane, o „idee poloneză proastă”. „Noi nu cumpărăm mercenari”

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti SUA pentru păstrarea trupelor în România ar fi fost „împrumutată” de la Polonia și nu poate funcționa.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine