Vosganian nu vrea stare de alertă pentru România

Varujan Vosganian nu vrea stare de alertă pentru români. Acesta explică de ce va vota împotriva acestei legi. În primul rând acesta explică faptul că nu este necesară pe tot teritoriul țării. „Pentru că nu consider că este nevoie de instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării. Datele oferite de Grupul de Comunicare Strategică arată că în peste jumătate din județele țării, luând în considerare numărul infectărilor și al deceselor, starea de alertă nu se justifică.”, spune Vosganian pe pagina sa de Facebook.

Un alt argument al vicepreședintelui ALDE este că România nu va mai avea restricții pentru câteva zile. „Pentru că, oricum, proiectul de lege a fost depus cu mare întârziere. Dezbaterea parlamentară are loc sub presiunea timpului, cu consecințe negative asupra calității actului legislativ. Practic, această lege este o soluție improvizată și conjuncturală, adoptarea ulterioară a unei noi legi a stării de alertă rămânând în actualitate. Pentru că adoptarea unei astfel de legi prezintă riscul unei perioade de cel puțin trei zile, în care, cu consecințe imprevizibile, nu va exista nicio reglementare privind limitarea răspândirii epidemiei.”, spune acesta.

El este de părere că Guvernul Orban nu s-a conformat ultimelor decizii ale CCR. ” Pentru că proiectul de lege arată că Guvernul n-a înțeles nimic din recentele decizii ale Curții Constituționale. Acestea spun că actele administrative nu pot adăuga la lege, cu deosebire în domeniul restrângerii exercitării unor drepturi.”, încheie deputatul. Varujan Vosganian nu vrea să voteze Legea ce privește Starea de Alertă deoarece nu are încredere în Guvern.

Ultimele știri

„Oprim risipa ! Nu creștem taxele !” – Luca Niculescu a adoptat un ton dur

Premierul Luca Niculescu spune că Guvernul nu vrea să crească taxele, ci să oprească risipa și să colecteze mai bine.

Nicușor Dan reacționează vehement: „Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Rusiei în acte de sabotaj pe teritoriul României”

Nicușor Dan condamnă implicarea Rusiei în actele de sabotaj din România, pe fondul anchetei DIICOT privind incendiul de la Carfil.

Jafuri de un milion de euro! Polițistul din Timișoara care a dat pontul pentru spargerea casei șefului PNL Timiș a fost trimis în judecată:...

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată pentru că a dat hoților informații despre casele victimelor. Prejudiciul: un milion de euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine