Zelenski zice că e „iresponsabil” să te gândești la alegeri pe timp de război. Ce se va întâmpla în Ucraina

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a subliniat că este iresponsabil să se discute despre organizarea de alegeri în Ucraina în mijlocul unui război. El a cerut unitate pentru a evita discuțiile politice nerelevante și a subliniat importanța concentrării pe provocările militare pe care le are țara, în timp ce luptă pentru a-și recăpăta teritoriile ocupate de Rusia.

„Înțelegem cu toții că acum, în vreme de război, când există multe provocări, este absolut iresponsabil să ne angajăm în subiecte legate de alegeri într-o manieră atât de frivolă”. Trebuie să recunoaștem că asta este o perioadă de apărare, o perioadă de luptă, de care depinde soarta statului și a poporului său… Cred că alegerile nu sunt oportune în acest moment”, a declarat Volodimir Zelenski, potrivit B1TV.

Legea marțială din Ucraina interzice organizarea de alegeri, dar există discuții cu privire la posibilitatea unor schimbări legislative și sprijin extern pentru a susține eventuale alegeri. Președintele Zelenski a menționat că sunt în evaluare avantajele și dezavantajele organizării alegerilor în timp de război, el exprimându-și intenția de a candida pentru un al doilea mandat într-un eventual scrutin, așa cum spunea în urmă cu câteva zile ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba.

Ultimele știri

Piperea despre Georgescu. „Deținut politic”, în timp ce primarul Ciucu își exercită funcția fără probleme

Gheorghe Piperea susține că dosarele lui Călin Georgescu sunt fabricate și denunță un dublu standard în justiție.

USR vrea să limiteze parlamentarii-avocați. Proiectul le interzice dosarele împotriva statului

USR propune interzicerea reprezentării clienților de către parlamentarii-avocați în dosare de corupție sau procese împotriva statului.

Fiul lui Tudorel Toader scapă de arestul preventiv. Judecătorii ICCJ l-au trecut în arest la domiciliu. Ororile de care este acuzat

ICCJ a înlocuit arestul preventiv al lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, cu arest la domiciliu, în dosarul de viol.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine