Afaceri cu statul pentru patroni controversați! Contractul este unul „sensibil”

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor se pregătește să identifice mai repede tranzacțiile suspecte. Pentru asta a acordat un contract de 12,5 milioane de lei unei firme care să implementeze un sistem de analiză a tranzacțiilor care ajung în baza de date a oficiului. Din analiza procedurii reiese că autoritățile au pus gând rău creatorilor de conținut digital.

Autoritatea publică nu s-a uitat la bani. Prețul achiziției a contat numai în proporție de 40 de procente, iar celelelte douăsprezece criterii au speriat concurența. O singură ofertă a fost depusă, iar banii vor merge către Solvit Network. Unul dintre administratorii companiei, Mihai Scemtovici a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru tentativă de fraudă cu fonduri europene. El a fost achitat la finalul procesului.

Compania administrată de Mihai Scemtovici face afaceri cu statul 

Deși inițial durata contractului a fost de 13 luni, aceasta a fost majorată de două ori ajungând la doi ani de zile.

Sistemul dorit de Oficiul de spălare a banilor trebuie să fie capabil să se conecteze pe youtube, facebook sau instagram. Această cerință poate să indice că oficialii guvernamentali doresc să verifice cu atenție sumele de bani care provin din social media.

O altă cerință din caietul de sarcini ne arată că oficiul va acorda o atenție deosebită persoanelor cu expunere publică, dezvoltatorilor imobiliari și a celor care au legătură cu fotbalul profesionist. Aplicația trebuie să monitorizeze și presa și să ofere informații negative referitoare la persoanele din tranzacții suspecte identificate de sistem. 

Mihai Scemtovici a fost achitat în martie 2017 de către Tribunalul București. Acesta a fost trimis în judecată, în stare de libertate, la data de 07 iulie 2016, de către DNA, potrivit comunicatului oficial. Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de DNA, prin decizia penala nr. 1668 din 29.11.2017. Administratorul societății comerciale amintită anterior a fost cercetat pentru infracțiunea de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, potrivit comunicatului DNA de la data de 4 august 2016.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *