Candidat USR Cătălina Bădoiu

Mai sunt câteva zile până la alegeri și partidele se înghesuie să prezinte „specialiștii” care doresc să scoată țara din criză. Ne-am aruncat ochii peste listele prezentate.

Vă arătăm în povestea de astăzi o „specialistă” în fonduri europene care este propulsată de USR PLUS pe listele pentru Camera Deputaților. La bază, femeia este educatoare și are diplomă în „măiestrie artistică”. A luat bani de la mai toate guvernele și administrațiile fără a ține cont de culoarea politică.

Asociată cu penali, plătită de mai multe administrații PSD, Cătălina Bădoiu s-a afișat cu Orlando Teodorovici dar a ajuns să fie promovată de Vald Voiculescu și să acceadă pe lista USR+ pentru Parlament la alegerile din 2020.

Studii paralele la București, Târgoviște și Iași

Mihaela Cătălina Bădoiu a terminat liceul pedagogic în 1996. A urmat Facultatea de Socio-Psiho-Pedagogie din București din 2001 în 2004. În paralel, din 2003 în 2007 era studentă și la Facultatea de Pedagogie Muzicală din Iași. Pentru că naveta de 6 ore dintre cele două orașe nu era de ajuns, Bădoiu s-a înscris și la un curs intensiv de „măiestrie muzicală” în Târgoviște.

Imediat ce a terminat cu muzica și măiestria artistică, Cătălina Bădoiu s-a metamorfozat și a „executat” două programe masterale în Management Bancar și Asigurări la Târgoviște și Economie Internațională și Afaceri Europene la București.

Între 2002 și 2005 femeia care acum este candidat USR+ a fost în paralel educatoare, învățătoare și profesor de muzică în Dâmbovița. Până în 2017, tânăra și-a păstrat ore la diferite școli din Târgoviște și București. În paralele își dezvolta adevărata vocație și devenea talentată la încasarea banilor din fonduri europene.

Profesor în Muntenia, specialist în fonduri europene în Moldova

Era anul 2008, iar tânăra profesoară de muzică lucra la Colegiul Național „Virgil Streinu” din Găiești și la Școala Spectrum din București. Concomitent, femeia care este candidat USR, activa și la Iași unde coordona o echipă care implementa un proiect european.

Afacerea cu fonduri europene se desfășura sub coordonarea companiei Hint Advertising. O firmă de publicitate din București deținută de Boboc Mihai Andrei și Costin Marinescu.

„Locotenenta” unui penal condamnat de DNA

Tânăra propusă de USR să reprezinte bucureștenii în Camera Deputaților și-a împletit destinele vreme de trei ani cu Mihai Andrei Boboc. Firma Hint Advertising a dezvoltat un proiect la Iași și altul într-un apartament din București.

Boboc a fost condamnat de judecători la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. El a cerut unui politician 16.500 de euro și au promis că DNA îi va face dosar contracandidatului său. Boboc a încheiat acord de recunoaștere a faptelor cu procurorii și a scăpat de executarea pedepsei.

boboc DNA

Candidat USR plătit de sponsorul PSD

După afacerile cu „penalul” Boboc, profesoara de chitară specializată în fonduri europene a lucrat intens cu Faxmedia Consulting. Firma din Ploiești este deținută de Mircea Alexandru Matei. Acesta este sponsor al PSD implicat în mai multe achiziții directe de formare profesională.

Firma a fost fondată de primarul  PSD din Prahova, Emil Drăghici. Ulterior a fost preluată de Mircea Alexandru Matei și a apărut în numeroase scandaluri de presă. Jurnaliștii au semnalat faptul că FaxMedia Consulting încasa sume exorbitante de la diferite autorități publice pentru cursuri nefolositoare.

Candidat USR, Cătălina Bădoiu continuă să primească bani de la firma social democratului Matei. Conform ultimei declarații de avere, ea a încasat în acest an aproape 16.000 de lei de la Faxmedia Consulting.

badoiu venitoru faxmedia

Implicată în strategia de dezvoltare a orașului Giurgiu alături de PSD-istul Barbu

Cătălina Bădoiu încasat bani și pentru elaborarea unei „strategii de dezvoltare” a orașului Giurgiu. Contractul a fost facturat de Best Learn Consulting, o firmă cu vechi ștate de plată în materie de birocrație a banilor publici.

Strategia a constat din înșiruirea unor necesități și a unor programe europene. Primarul PSD al Giurgiului a trecut la PRO România, iar localitatea a rămas la fel de săracă.

Saragea Best Learning

La Best Learn Consulting, candidata USR a fost colegă cu celebrul Constantin Saragea menționat în stenogramele convorbirilor dintre amanta lui Orlando Teodorovici și cumnata acestuia pe care Lumea Politică le-a prezentat în exclusivitate.

Constantin Saragea încasa bani de la aceiași firmă cu USR-ista deși el era concomitent și director general în Ministerul Fondurilor Europene.

„O Românie fără hoție” mândră de așa prietenie cu Orlando Teodorovici

Candidata USR+ a avut și ea contacte cu Orlando Teodorovici. În momentul în care te ocupi de fonduri europene, iar PSD se înghesuie să-ți plătească facturi este inerent să te știi cu „lover-boy-ul” social democrat.

Înainte să fie primită cu brațele deschise de USR+, Cătălina Bădoiu era o apropiată a PSD. Ea păstrează la loc de cinste pozele cu Orlando Teodorovici de la o dezbatere organizată de euro-deputatul PSD Victor Boștinaru. De altfel, noua stea a „oamenilor fără penali”, candidat USR, avea loc la prezidiu alături de Orlando Teodorovici și Victor Boștinaru.

Orlando Teodorovici Bădooiu

Parteneriat cu Robert Negoiță la Sectorul 3

Prin intermediul firmei proprii, femeia a lucrat și pentru primarul Robert Negoiță la Sectorul 3. Conform CV-ului personal, Cătălina Bădoiu a participat la realizarea unui „Studiu de referință și Analiza diagnostic pentru proiectul finanțat prin POCU- DLRC – de către GAL Sector 3 – Sprijin pregătitor pentru elaborarea
Strategiei de Dezvoltare Locala”.

Aici, candidata „o Românie fără hoție” a avut ocazia să colaboreze cu Aura Turmac adusă de Robert Negoiță la primărie direct din dosarul DIICOT de prostituție de la RIN Grand Hotel. Tot la Rin Grand Hotel, Cătălina Bădoiu era invitată și de petrecerea Asociației Comunelor din România.

Președintele structurii este Emil Drăghici, primarul PSD din Prahova care a fondat firma Faxmedia Consulting. Probabil că USR va scoate un scor spectaculos în comuna PSD-istului la aceste alegeri.

candidat USR petrecere PSD

Bani de la Ecaterina Andronescu și Rovana Plumb

Cătălina Bădoiu a încasat și de la Ministerul Educației în mandatele Rovanei Plumb și Ecaterina Andronescu. Educatoarea cu certificat în măiestrie artistică a fost plătită de Ministerul Educației ca și „consultant facilitator, evaluator și monitor proiect”.

Ministerul a plătit-o pe Cătălina Bădoiu să monitorizeze proiectele depuse de 33 de licee pentru finanțare de la Banca Mondială. Nu știm exact care au fost criteriile conform cărora profesoara de chitară a fost selectată.

Alături de PSD-istul Romașcanu la Cultură

Epopeea candidatei USR prin administrația „penalilor” de la PSD a trecut pe la Administrația Fondului Cultural Național. Ministrul Culturii era atunci Lucian Romașcanu, social-democratul cunoscut pentru limbajul vulgar la adresa jurnaliștilor.

Cătălina Bădoiu a fost plătită să soluționeze 16 contestații depuse de firmele și ONG-urile care nu au obținut finanțare de la Ministerul Culturii. Toată munca s-a desfășurat de pe 11 decembrie până pe 29 decembrie 2017. În declarația de avere din 2020 candidata USR scrie că a primit de la AFCN suma de 1764 lei. Banii vin pentru alte proiecte plătite de Ministerul Culturii unde, se pare că USR-ista a avut „abonament” în guvernarea PSD. Abonamentul a fost actualizat și de guvernarea PNL.

Tot PSD o plătește pe candidata USR și la Dâmbovița

Tânăra educatoare propulsată de USR pe listele de parlament este în prezent plătită prin intermediul Consiliului Județean Dâmbovița condus cu mână de fier de PSD. Cătălina Bădoiu este implicată în proiectul „Integrare prin Educație și Ocupare!” în valoare de 22,5 milioane de lei.

În acest proiect, ONG-ul Cătălinei Bădoiu, Asociația Atitudini și Alternative este partener cu Faxmedia Consulting al social-democratului Mircea Alexandru Matei. Conform declarației de avere, tânăra candidat USR a primit de la asociația pe care o patronează 127.000 de lei ca manager de proiect numai anul trecut.

În județul natal, candidata USR a mai fost implicată alături de Consiliul Județean în două proiecte. „Integrare prin educație și ocupare în județul Dâmbovița” POCU/138/4/1/115130 s-a desfășurat în 2018. Provocări în administrația publică din Județul Dâmbovița: anticorupție, etică și integritate instituțională a avut loc în 2017.

USR-istă consultantă pentru Dan Voiculescu

Pentru că banul este transpartinic, Cătălina Bădoiu s-a lipit și la Fundația Dan Voiculescu. Dacă în discursurile publice „progresiștii” îl atacă pe patronul Antenei 3, când vine vorba de bani, lucrurile se schimbă. Deși e candidat USR, Cătălina Bădoiu nu se sfiește să ia bani de la mogulul pe care colegii ei îl vorbesc de rău.

Așa se face că proiectul „Scoala, prietenul tau de azi si de mâine” finanțat de Ministerul Educației Naționale și derulat de Fundația „Dan Voiculescu” beneficiază de consultanța candidatei USR la funcția de deputat. Achizițiile în valoare de 2,9 milioane de lei se vor face după verificarea atentă realizată de fosta educatoare din Dâmbovița.

 

 

 

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *