Deputatul propus de Florin Cîțu pentru funcția de Ministru al Finanțelor este implicat într-un scandal care ar putea atrage sancțiuni internaționale împotriva României. Conflictul de interese al lui Dan Vîlceanu este așa de mare încât este o chestiune de timp până când scandalul o să explodeze în capul Guvernului.

  • Guvernul a alocat prin OUG 21/2021 suma de 241 milioane de euro pentru CE Oltenia
  • Proiectul de ordonanță a fost împins pe ordinea de zi în noaptea dintre 30 și 31 martie 2021
  • Secretariatul General al Guvernului refuză să spună dacă Dan Vîlceanu a vizitat Palatul Victoria în perioada respectivă
  • Mama deputatului a semnat prin intermediul firmei Trefo mai multe contracte cu CE Oltenia, ultimul după desemnarea lui Vîlceanu ca ministru.
  • Ajutorul este investigat de Comisia Europeană și ar putea duce la sancțiuni împotriva României.

Ajutor de stat cu dedicație

Pe 30 martie, agenda ședinței Guvernului României conținea o singură ordonanță de urgență. A doua zi, Guvernul a aprobat trei ordonanțe. Una dintre acestea se referea la „aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare Societății ”Complexul Energetic Oltenia”-SA”.

Secretariatul General al Guvernului a evitat să ne răspundă clar la motivele pentru care proiectul de OUG a fost introdus în grabă pe ordinea de zi a Ședinței de Guvern din 31 martie 2021.

„Din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, în cazuri excepționale, primul-ministru poate aproba ca pe durata desfășurării ședinței Guvernului să fie luate în discuție și proiecte de documente de politici publice, proiecte de acte normative sau alte documente neînscrise pe agenda de lucru, dacă acestea reclamă o decizie urgentă a Guvernului”. se arată în răspunsul SGG către Lumea Politică.

                  

Evaziv, Florin Cîțu nu vrea să spună dacă Vîlceanu a fost la Guvern să facă lobby pentru CE Oltenia

Oamenii premierului nu vor să spună dacă deputatul Dan Vîlceanu a fost prezent la Palatul Victoria pe 30 și 31 martie. Am întrebat dacă parlamentarul propus de Florin Cîțu pentru funcția de Ministru de Finanțe a intrat în Palatul Victoria în cele două zile, iar oamenii premierului ne-au trimis către Serviciul de Protecție și Pază.

„În ceea ce privește accesul persoanelor în sediul Guvernului, în vederea obținerii de informații, vă rugăm să vă adresați Serviciului de Protecție și Pază.” se arată în adresa SGG.

Cîțu plătește, CE Oltenia numără banii, Vâlceanu încasează

Prin OUG 21/2021 statul alocă Complexului Energetic Oltenia 241 milioane de euro. Urgența a fost justificată de lipsa banilor pentru certificate verzi. Cu toate acestea, Guvernul a alocat 192,9 milioane de euro pentru aceste certificate și 48,5 milioane de euro pentru desfășurarea activităților curente.

Dan Vîlceanu controlează, prin intermediul mamei sale Elisabeta Vîlceanu, firma Trefo SRL. Compania gravitează în jurul falimentarului Complex Energetic Oltenia. Din 2018 și până în prezent, firma lui Vîlceanu a încasat 10 milioane de euro de la mamutul muribund care este ținut în viață de Guvern.

Din cele zece milioane plătite de CEO Oltenia către firma lui Vîlceanu, peste 7 milioane de euro au fost virate după numirea lui Florin Cîțu în funcția de premier. Firma manageriată de mama deputatului a furnizat piese de schimb în valoare de 5 milioane de lei, profile de oțel de un milion de lei, cupe mecanice de un milion și jumătate de lei, iar lista poate să continue.

Aproape 40 de contracte a semnat Trefo cu CEO Oltenia din 2018 și până acum. Jumăptate sunt parafate după numirea lui Cîțu la Palatul Victoria. Valoric, după numirea lui Cîțu, firma lui Vîlceanu a primit peste 70% din valoarea contractelor.

Practic, o bună parte din banii alocați de guvernul Cîțu sunt destinați achitării facturilor către firma controlată de mama lui Dan Vîlceanu.

Contract nou pentru Vîlceanu imediat după anunțarea ajutorului

În timp ce documentam acest material alte 2,1 milioane de lei au pornit spre  conturile firmei deținute de mama lui Dan Vîlceanu. Complexul Energetic Oltenia a atribuit pe 13 august un nou contract firmei Trefo. Banii sunt plătiți pentru „cupe mecanice”.

Anunțul CAN1038689 a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice chiar în ziua în care premierul se chinuia cu greu să explice cum a fost arestat în Statele Unite. A doua zi după ce Complexul Energetic Oltenia anunța parafarea  unei noi înțelegeri cu firma lui Vîlceanu, Florin Cîțu anunța public faptul că acesta este opțiunea sa pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Conflict de interse major pe axa Vâlceanu – CE Oltenia

În mandatul trecut, Dan Vîlceanu a adresat șase interpelări legate de clientul firmei mamei sale de la tribuna Parlamentului României. În vreme ce societatea patronată de Elisabeta Vîlceanu factura către CE Oltenia, Dan Vîlceanu interpela Ministrul Economiei pe teme care priveau compania de stat.

În 13 martie 2018, Vîlceanu îl întreba pe ministrul Economiei, Anton Anton despre strategia Guvernului Dăncilă referitoare la certificatele verzi de la CE Oltenia. O săptămână mai târziu, Vîlceanu interpelează același demnitar cu privire la investițiile pe care CE Oltenia trebuie să le facă. După această din urmă interpelare, firma mamei lui Dan Vîlceanu a primit patru contracte de la CE Oltenia.

În iunie 2019, deputatul o interpelează direct pe Viorica Dăncilă. El vorbește despre pierderea istorică de 1,1 miliarde de lei înregistrată de CE Oltenia. În aceiași lună, parlamentarul adresează o interpelare și către Minstrul Economiei. El solicită balanța de verificare a Complexului Energetic Oltenia. Probabil că Vîlceanu căuta facturile de la firma mamei în actele contabile ale CE Oltenia.

Comisia Europeană investighează România din cauza CE Oltenia

Pe 5 februarie, Comisia Europeană a anunţat deschiderea unei investigaţii aprofundate a ajutorului de stat pentru restructurarea companiei. Pe 2 februarie, Greenpeace România anunța că a descoperit într-o analiză că planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia, în valoare totală de peste 1,3 miliarde de euro, duce la creșterea emisiilor totale de CO2 ale companiei cu 28% în 2030.

Aceiași organizație internațională denunța faptul că OUG 21/2021 a fost adoptată înainte de finalizarea investigației Comisiei Europene.

Leave a comment

Lasă un răspuns