Marcel Bîrsan face afaceri cu instituția căreia i-a băgat președintele la pușcărie. A fost mărită atât durata de executare cât și prețul unui contract care a fost adjudecat de un afacerist condamnat că l-a mituit chiar pe șeful instituției publice pentru care lucrează.

Zeci de milioane bonus pentru lucrări întârziate

Pe 10 iunie 2021 o asociere de firme era desemnată câștigătoare a unui contract de 175 de milioane de lei. Banii erau plătiți de Consiliul Județean Botoșani pentru lucrări de construire a unor drumuri din județ. Un an mai târziu instituția decide să mărească suma cu 39 de milioane de lei. Anunțul de modificare al contractului specifică faptul că această majorare nu este una substanțială. Remarca apare deși modificarea se apropia de un sfert din valoarea inițială.

În acest fel contractul ajunge la valoarea de 214 milioane de lei. Modificarea apărea în momentul în care ar mai fi trebuit să fie unsprezece luni până la finalizarea sa. Lucrările pentru care Consiliul Județean scotea din buzunar peste 50 de milioane de euro cu tot cu TVA trebuiau să fie recepționate la finele lunii iunie.

Cu cinci zile înainte ca această dată să expire, oficialii din Botoșani au decis să prelungească termenul de recepție cu două luni.

4 prima modificare

Bani pentru Marcel Bîrsan, denunțătorul președintelui

Povestea devine și mai interesantă în momentul în care vedem cine este liderul asocierii de firme care trebuie să încaseze. Cornells Flor este firma patronată de Marcel Bîrsan, afacerist condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influență. El a făcut acord de recunoaștere cu procurorii. Astfel a scăpat de pușcărie după ce a recunoscut că i-a dat mită președintelui de la CJ Botoșani, Florin Țurcanu.

Acesta din urmă a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare la finele anului trecut. Politicianul se ascunde de brațul lung al legii, afaceristul continuă contractele cu instituția condusă de fostul său complice.

În afară de lucrarea de 214 milioane de lei oferită chiar de Consiliul Județean din Botoșani, firma lui Marcel Bîrsan a semnat 53 de contracte noi în primele șase luni ale acestui an. Valoarea totală a proiectelor numai în 2023 se ridică la peste un miliard de lei fără TVA.

Această sumă nu este încasată numai de firmele afaceristului corupător și denunțător. Firma lui Bîrsan intră în licitații împreună cu alți parteneri în funcție de specificul lucrării. În timp ce era în întârziere cu execuția lucrărilor din contractul de 50 de milioane de euro din Botoșani, Cornells Flor a mai primit alt contract. Banii vin de la o stațiune de cercetare din județ. Valoarea contractului este de 61 de milioane de lei. Firma lui Marcel Bîrsan este asociată cu alte trei firme. La trei zile după ce a primit un răgaz să termine lucrarea pentru CJ, firma a semnat un contract la Copalău. Firma lui Bîrsan urmează să încaseze toți banii. Suma poate fi mai mare dacă și această instituție urmează să suplimenteze valoarea contractului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *