Dorin Cocoș s-a întors în afaceri cu statul. Mii de contracte în pandemie! Funcționarii încearcă să ascundă dezastrul din Sănătate. Au „virusat” sistemul pentru a ascunde mii de contracte ale lui Dorin Cocoș. Oficialii Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate au vrut să ascundă un contract de un milion de euro semnat de o firmă care face parte din caracatița care parazitează sistemul de sănătate. Compania ascunsă de ONAC face parte din sfera de influență a lui Dorin Cocoș.

ONAC susține că și SICAP și JOUE au funcționat eronat

Lumea Politică a prezentat pe larg cazul firmei de avocatură care „vânduse” către ONAC halate medicale în valoare de un milion de euro. Situația părea hilară. Avocații au negat cu vehemență această afacere. Datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice păreau să-i contrazică.

La scurt timp Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate vine cu o precizare. „În procesul de publicare al anunțului de atribuire CAN 1049509 din 22.01.2021, publicat și la nivelul JOUE, ca urmare a nefuncționării sistemului în parametrii normali, s-a preluat în mod eronat de către sistem, un alt operator economic, respectiv Doseanu & Asociații din lista predefinită de sistem, care nu a fost invitat și nici nu a participat la procedură” susține ONAC într-un comunicat.

Eroarea a ocultat o firmă controversată care a acaparat afacerile cu spitalele

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate dezvăluie, după presiunile noastre, că adevăratul câștigător al licitației este firma Limas Group care în timpul procedurii se clasase pe locul al III-lea.

Nu se specifică de ce firma de pe locul trei primit premiul de un milion de euro și nici nu se spune cum a fost posibil ca și SICP și JOUE să dea aceiași eroare.

Firma ascunsă de ONAC este una cunoscută în industria farma. Numele ei a apărut în nenumărate scandaluri de presă legate de aciziții din sistemul medical.

1300 de contracte pentru firma lui Dorin Cocoș de când a început pandemia

Limas Group a prosperat în perioada pandemiei. Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, firma lui Dorin Cocoș a performat spectaculos.

În 2020 și în ianuarie 2021 Limas Group a adunat 157 de contracte cu diferite instituții publice. Nu am contorizat aici contractele care s-au făcut prin proceduri electronice, cereri de ofertă sau cele care au fost ascunse de autorități.

La cumpărări directe, firma controlată de Cocoș a depășit orice record. În sistem sunt înregistrate 1384 anunțuri de atribuire. În realitate pot să fie văzute numai două anunțuri. Restul fac parte din „eroarea” de sistem invocată de ONAC pentru a ascunde amploarea contractelor făcute cu firmele lui Cocoș.

Sforarul din industria medicală

Limas Group a fost, la un moment dat, asociată cu SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SA – companie în care a fost implicată Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, în societatea SC Zenith Business Group & Parteners SRL.

Conform ziarului Național, compania ascunsă de ONAC face parte fără echivoc din caracatița lui Dorin Cocoș „Limas Group SRL nu a fost detinuta in mod direct de Dorin Cocos, ci de un interpus, Marian Chiriac. Acesta este cel mai probabil frate al primei sotii a lui Cocos, Olga Chiriac. In plus, Marian Chiriac a mai fost in trecut asociat direct cu Dorin Cocos in firma Dalli International Co. SRL si in firma Grupul Roman de Investitii GRI SA.” scriu jurnaliștii Național în 2017 când vorbeau despre 12 milioane de lei care fuseseră încasate de Limas Grup de la Spitalul Universitar București.

Cocoș – Onțanu – Stelu și alte personaje

Patronul din acte al Limas Grup, Marian Chiriac locuiește din 2014 într-un bloc de pe strada Wolfgang Amadeus Mozart, din cartierul Floreasca. Edificiul are legătură cu un teren retrocedat de primarul Neculai Onțanu către Gheorghe Stelian, zis Stelu cunoscut pentru astfel de afaceri făcute sub umbrela cuplului Cocoș – Udrea.

59 de milioane de euro în era „Băsescu”

Limas Grup nu este singura companie controlată de Dorin Cocoș în domeniul sănătății. Antena 3 și Jurnalul Național au scris despre 59 de milioane de euro care au fost primite de firmele controversatului om de afaceri în era „Băsescu”.

„Între 2007 și aprilie 2012, când guvernarea portocalie a părăsit puterea, Meditest Global 2002 SRL a încheiat nu mai puţin de 35 de contracte cu spitalele, în valoare de 35 de milioane de euro. A doua societate controlată de familia Dinu-Cocoş, SC Imuno Diagnostika SRL, primise, în aceeaşi perioadă, 14 contracte în valoare de 19 milioane de euro. Firma paravan, Limas Group SRL, controlată de Marian Chiriac, derulase, la rândul ei, tot în perioada de referinţă, alte 34 de contracte cu spitalele din România, în valoare de 5 milioane de euro.” scrie Jurnalul.ro

Leave a comment

Lasă un răspuns