dosarul „Realitatea”
Anchete

Dosarul „Realitatea” ar putea trimite CNA în instanță

Situație inedită la Consiliul Național al Audiovizualului în dosarul „Realitatea”. Membrii CNA pot să ajungă în situația Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. Ei nu vor avea însă șansa lui Mitică Dragomir și a lui Mircea Sandu.

Comitetul Executiv FRF a votat excluderea Universității Craiova

„Fii atent aici! Băi, Mirceo, băi, Mititelu ne da în judecată și pe FRF, și LPF. Bă, noi nu putem să-l dezafiliem?” șuiera Mitică Dragomir în 8 iulie 2011 în timpul ședinței Comitetului Executiv al FRF. Dragomir aderă la această strategie. Adalbert Kassai intervine și el și împinge lucrurile mai departe.

În ședința respectivă se trimite o somație Universității Craiova. Pe 20 iulie 2011, Comitetul Executiv ignoră regulamentul propriu și statutul FRF și votează excluderea Universității Craiova din fotbal.

CNA se pregătește să voteze în dosarul „Realitatea”

Consiliul Național al Audiovizualului trebuie să voteze până pe 30 octombrie prelungirea licenței de emisie a postului Realitatea TV. Situația este inedită pentru că postul se află în insolvență. Problemele financiare datează din perioada în care Realitatea era patronată de Vântu sau Schwartenberg. O serie de probleme se datorează ingineriei financiare încercate de Sebastian Ghiță.

În ultimul timp managementul postului a reușit să achite o parte din datorii. Cu toate acestea ANAF-ul a reprezentat o opoziție puternică din cauza implicațiilor politice. De altfel, ANAF s-a opus achitării totale a datoriilor și a votat împotriva excluderii de la masa credală a unei societăți.

Cum au calculat procurorii prejudiciul pentru FRF

DNA i-a trimis în judecată pe șefii FRF în aprilie 2013 și a calculat despăgubiri de 240 milioane de euro în acest caz. În 2016 se termină judecarea fondului în acest proces. Magistrații Tribunalului București decid că Dragomir și Sandu să primească pedepse cu suspendare. Aceiași judecători decid ca FRF și LPF să achite despăgubirile împreună cu inculpații.

Prejudiciul a fost calculat prin adunarea clauzelor contractuale ale fotbaliștilor. Au existat voci care au contestat modul de calcul. Cu toate acestea dacă s-ar fi adunat anii în care Universitatea nu a încasat drepturi de televiziune, nu a vândut bilete și nu a putut să încaseze bani din produse promoționale, rezultatul ar fi fost asemănător.

Ce prejudiciu poate să cauzeze CNA în dosarul „Realitatea”

Conform Ministerului Finanțelor Publice, datoriile totale ale Realitatea Media SA sunt de 68 milioane de euro. Dintre acestea, 21 de milioane de euro sunt artificial creeate de binomul Vântu – Schwartenberg. Cei doi au majorat masa credală prin intermediul firmelor E-Boutique KFT și Bluelink Communicazione.

„Acționarii au oferit lichidarea întregii datorii, ANAF a spus nu. Instituția este cauza acestei tergiversări. ANAF nu a vrut nici scoaterea E-Boutique” a declarat Edward Pastia, directorul executiv al Realitatea Media SA.

Alte 27 de milioane de euro sunt datorii la stat. Cu toate acestea ANAF oscilează și calculează greșit aceste sume. Ultima dată, pentru datorii curente, statul a calculat numai 2 milioane de euro.

Ne-prelungirea licenței va face ca ANAF, acționarii Realitatea, creditorii și chiar „fantomele” lui Vântu și Schwartenberg să poată solicita despăgubiri. La cele 68 milioane de euro se vor adăuga sume uriașe legate de împiedicarea desfășurării activității. La un rulaj de peste 5 milioane de euro, Realitatea Media poate solicita despăgubiri de aproape 45 de milioane de euro pentru lipsa licenței de la CNA.

FRF a scăpat de pușcărie printr-un artificiu legal

În 2017 Cortea Constituțională Română emite decizia numărul 405/2017 care a fost dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară.

Un an mai târziu, membrii Comitetului Executiv al FRF scăpau de închisoare printr-o decizie a Curții de Apel București. Judecătorii au motivat că Sandu, Dragomir și acoliții au încălcat legi terțiare, statute și regulamente.

CNA încalcă o lege organică

Refuzul Consiliului Național al Audiovizualului de a prelungi licența Realitatea TV poate avea consecințe dramatice pentru membrii consiliului. Practic, Consiliul este autorizat prin art. 17 din Legea Audiovizualului  să „stabilească condițiile, criteriile şi procedura pentru acordarea licențelor audiovizuale analogice şi digitale”.

Astfel, toată discuția se duce în jurul art. 51 din același act normativ. Paragraful spune că o societate comercială poate să ia licență dacă beneficiază de înlesniri sau eșalonări ale datoriilor la stat. Fiind în proces de insolvență, Realitatea se încadrează în această situație.

„Complexitatea acestui caz este dată de acest carusel în justiție prin care a trecut Realitatea Media, pe care nu am adus-o noi în insolvență și de faptul că ne-au fost blocate încercările de a o scoate din insolvență, să plătim datoriile integral” a declarat în fața membrilor CNA, Cozmin Gușă despre dosarul „Realitatea”.

Dacă nu prelungesc licența Realitatea TV, membrii CNA încalcă direct Legea 504/2001 și devin pasibili de abuz în serviciu. Ar fi putut scăpa, la fel ca membrii FRF, dacă încălcau numai Decizia proprie.

Șefii fotbalului așteaptă decizia civilă

În cazul FRF instanța penală a lăsat în seama uneia civile calculul despăgubirilor. Prectic, judecătorii au decis că nu e infracțiune fapta oficialilor FRF pentru că aceștia nu au încălcat o legea organică, dar acțiunile lor au creeat prejudicii.

În acest caz, judecătorii de la Secția Civilă a TMB urmează să calculeze care este prejudiciul și să stabilească cine se face vinovat. Sechestrele asiguratorii impuse de procurori au rămas valabile și după încheierea procesului penal.

CNA s-ar putea îndrepta împotriva membrilor pentru prejudiciu

Chiar dacă votul împotriva licenței pentru Realitatea TV nu ar fi de natură penală, prejudiciul va exista. În acest caz, instituția urmează să fie urmărită în instanță de patronii Realitatea TV, de stat prin ANAF și de alți creditori care nu și-ar mai putea recupera banii.

Deoarece este forate probabil ca instanța să acorde despăgubiri, CNA poate să se îndrepte asupra membrilor pentru a recupera sumele.

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului

MARIA MONICA GUBERNAT, Președinte

NICOLAIE BĂLAȘA-SORESCU, Vicepreședinte

ORSOLYA - EVA BORSOS

RADU CĂLIN CRISTEA

RADU BOGDAN HERJEU

ALEXANDRU KOCSIS-CRISTEA

CRISTINA ANCUȚA POCORA

RĂSVAN POPESCU

DORINA RUSU

RAMONA ELENA SORESCU

GABRIEL TUFEANU

Related posts

PSD – transferul anului în România

George Dumitrescu

Cozmin Gusa: Orban singura posibilitate reală de premier

George Dumitrescu

Cozmin Gusa devoalează triada infractorilor din care face parte Radu Mazăre. Află cine este șeful lui Dragnea

George Dumitrescu

Cozmin Gușă: “În ultimii 15 ani, statul paralel a supt autoritatea de la instituțiile statului”

George Dumitrescu

Gușă: Glonțul „american” de aur pleacă din România

George Dumitrescu

1 comment

Dosarul „Realitatea” ar putea trimite CNA în instanță - Stiri eZZ 27 octombrie 2019 at 18:32

[…] Consiliul Național al Audiovizualului trebuie să voteze până pe 30 octombrie prelungirea licenței de emisie a postului Realitatea TV. Situația este inedită pentru că postul se află în insolvență. Problemele financiare datează din perioada în care Realitatea era patronată de Vântu sau Schwartenberg. O serie de probleme se datorează ingineriei financiare încercate de Sebastian Ghiță. În ultimul timp managementul postului a reușit să achite o parte din datorii. Cu toate acestea ANAF-ul a reprezentat o opoziție puternică din cauza implicațiilor politice. De altfel, ANAF s-a opus achitării totale a datoriilor și a votat împotriva excluderii de la masa credală a unei societăți, scrie Lumeapolitică.ro. […]

Reply

Leave a Comment