Un oficial guvernamental a petrecut clipe de neuitat împreună cu amanta în China. Excursia ridică serioase probleme de securitate națională. Află care sunt implicațiile unei vizite romantice făcute de doi amorezi tomnatici în Orașul Interzis.

Împreună cu amanta în China

Pe pagina de Facebook a lui Adrian Găvruță tronează mai multe fotografii din timpul unei excursii a acestuia în China. Pozele sunt publicate în perioada 22 – 29 august 2019. Multe dintre ele au în prim plan două personaje: Adrian Găvruță și Ana Daniela Raita.

Cei doi par a avea parte de călătoria vieții lor și se fotografiază în mai toate ipostazele. Adrian Găvruță și Ana Daniela Raita sunt îmbrăcați lejer și par a fi vizitat în liniște mai multe obiective turistice. În mod clar acesta nu ar fi fost un subiect de presă. Viața particulară a oficialilor guvernamentali nu ne interesează absolut deloc. Există indicii temeinice că excursia nu a fost chiar o chestiune privată.

A fost sau nu a fost vizită oficială?

Surse apropiate de lumea complicată a funcționarilor publici susțin că vizita celor doi în China a avut loc în condiții semi-oficiale. În timpul vizitei celor doi în China avea loc un eveniment organizat de Camera de Comerț la care au participat și Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale din cadrul Ministerului Comunicațiilor. Mai mulți funcționari de la alte instituții au fost la rândul lor prezenți atunci când a vizitat Găvruță China.

În unele fotografii, Adrian Găvruță apare îmbrăcat elegant. O parte din seriile publicate de funcționar pe Facebook îl arată pe acesta costumat sport, în pantaloni scurți și tricou.  Alte fotografii îl prezintă pe Găvruță îmbrăcat smart casual ca și când ar participa la evenimente semi-oficiale.

Într-una dintre fotografiile postate pe internet, actualul secretar general adjunct de la Ministerul Transporturilor intră în contact cu tehnologia chineză. El apare într-un centru de comandă unde se pot vedea mai multe monitoare care prezintă imaginile unor camere de supraveghere. Pe unul dintre ecrane apare sigla DSPPA, un fabricant chinez de sisteme de securitate.

Este interesant de aflat cum a avut acces un oficial străin într-o cameră de securitate din China unde serviciile secrete sunt mai stricte decât era Securitatea din timpul regimului Ceaușescu.

S-a întâlnit cu oficiali Huawei înainte de plecarea în China

Adrian Găvruță era, conform CV-ului oficial, secretar general al Ministerului Comunicațiilor. Același document arată că el a ocupat funcția din mai 2019, cu două luni înainte de plecarea în China.

Din 2017 și până în mai 2019 acest personaj controversat ocupase funcția de Secretar General Adjunct în aceiași instituție. În această a doua calitate Găvruță s-a fotografiat alături de un reprezentant Huawei în aprilie 2019.

Invitat de Ministerul Comerțului din Huizhou

O invitație pe numele lui Adrian Găvruță a ajuns pe adresa noastră. Documentul pe care vi-l prezentăm este redactat în limba chineză. Aparent este o invitație transmisă către Ministerul Comerțului din Huizhou. Invitația este valabilă pentru perioada 8 – 29 august 2019.

Prezentăm așadar invitația transmisă pe numele lui Găvruță pentru ca autoritățile competente din domeniul securității naționale să poată efectua o traducere adecvată.

Spune că s-a îndrăgostit după vizita din China

Contactat de Lumea Politică, Adrian Găvruță a precizat că a fost în China pentru a participa la un seminar, aflându-se, totodată, în concediu de odihnă.

Biletul de avion și taxa de participare la seminar au fost plătite de Camera de Comerț. Găvruță a fost însoțit de alte două persoane, aflate acolo tot în interes de serviciu, tot pe cheltuiala Camerei de Comerț. Una dintre aceste persoane a devenit, ulterior, iubita lui Adrian Găvruță.

A vizitat China când Iohannis semna memorandum-ul cu SUA

Huizhou este un oraș din sud-estul provinciei Guangdong, China. Adrian Găvruță este secretar general la Ministerul Comunicațiilor.

În mai 2019, atunci când Găvruță ocupa postul actual, în China începea un parteneriat între mai multe firme în domeniul tehnologiei 5G. Totul se întâmpla în provincia Guangdong pe care oficialul român se pregătea să o viziteze.

În 20 august președintele Klaus Iohannis semna Memorandumul de Înțelegere între România și Statele Unite cu privire la dezvoltarea rețelelor 5G. Deși nu este specificat clar, actul se referă la Huawei. Practic, companiile care vor implementa noua tehnologie trebuie nu trebuie să fie sub controlul unui guvern străin, trebuie să aibă o structură a acționariatului transparentă și să aibă o istorie de comportament etic.

La finele lui 2019 licitația pentru atribuirea frecvențelor pe care va fi implementată tehnologia 5G a fost amânată. Principala problemă este legată de Huawei. Chinzii au un fel de monopol pe piața telecom din România și încearcă să influențeze decizia autorităților pentru a permite tehnologia lor să fie utilizată la implementarea 5G.

Acest lucru este considerat periculos de specialiștii în contraspionaj. SRI, STS, Președintele Iohannis și oficialii ANCOM au declarat că vor respecta memorandumul încheiat cu Statele Unite.

Leave a comment

Lasă un răspuns