Cătălina Bădoiu

Educatoarea Cătălina Bădoiu din Dâmbovița propulsată de USR+ pe listele de candidați la Camera Deputaților din București vrea să ne cerem scuze. Ea ne-a trimis un drept la replică lung, agresiv și neconvingător. Ne-a cerut să-l publicăm în 24 de ore și să ne cerem scuze pe un ton de vânzătoare arțăgoasă dintr-un film american prost.

Am analizat înșiruirile de cuvinte și fapte prezentate de doamna născută în același județ Vlad „Preacuratul” Voiculescu. La final am ajuns la concluzia că doamna trebuie să-și ceară scuze că ne-a făcut să pierdem timpul. Analiza textului este savuroasă și scoate la iveală amănunte distractive.

Îi explicăm candidatei USR+ sensul cuvintelor

Cătălina Bădoiu: „La bază sunt ECONOMIST, în cariera unei persoane luându-se în calcul ultimele studii/ ultimul titlu obținut, nu cele de la început de drum în viață. Ultima diplomă este de Doctor în Economie și Afaceri Internaționale – ASE București și Doctor în Științe Economice – Universitatea Lille – cotutelă internațională finanțată de Ambasada Franței.”

Lumea Politică: Stimată doamnă doctor, „bază” este definit de Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca fiind „partea care susține un corp, o clădire sau un element de construcție. Figurat – „Ceea ce formează temeiul a ceva”.

În cazul dumneavoastră baza este reprezentată de studiile făcute la începutul carierei. Studiile liceale se bazează pe cele gimnaziale, studiile gimnaziale se bazează pe studiile primare și așa mai departe.

Mai simplu, la baza CV-ului dumneavoastră, jos de tot, stă diploma de bacalaureat care vă dă dreptul să vă angajați ca și educatoare. Pe această diplomă se bazează studiile făcute la Facultatea de Socio-Psiho-Pedagogie – Colegiul Universitar Pedagogic. După cum se poate vedea, ambele studii sunt din aceiași gamă.

Deci, doamnă doctor, economistă ați devenit un pic mai târziu în carieră. Este ca atunci când au venit comuniștii. Unul era la bază strungar, altul era la bază cizmar, altul era sculer matrițer. Dar toți la un moment dat au făcut „Ștefan Gheorghiu” și au devenit membrii CC al PCR.

La bază sunteți educatoare. 

Cătălina Bădoiu: „Nu știam că meseria de educatoare este o rușine în această țară, dupa cum reiese din întreg articolul, și nici că dezvoltarea profesională și specializarea în mai multe domenii este ilegală.”

Lumea Politică: Nici nu este ceva rușinos în a practica meseria de educatoare. Este una dintre meseriile cele mai importante și necesită un grad de profesionalism foarte ridicat. Cu toate acestea, profesioniștii din această arie de activitate nu se pot ocupa de rachete după cum nici profesioniștii din IT nu pot să fie educatori.

Cătălina Bădoiu: „În perioada 2001-2004, am urmat cursurile Colegiul Universitar Pedagogic, din cadrul Facultății de Socio-Psiho-Pedagogie. În anul III de colegiu, am dat admitere la Facultatea de Pedagogie Muzicală, Universitatea Valahia. În CV apar datele instituției de învățământ superior la care am susținut examenul de licență. Nu am facut naveta la facultate în Iași, cursurile fiind susținute de profesori de la Universitatea de Muzica din București.”

Lumea Politică: Conform CV-ului dumneavoastră oficial pe care îl menționați în dreptul la replică între 01.10.2003 și 03.06.2004 dumneavoastră ați fost în paralel studentă a unei instituții din București și a unei alte instituții din Iași.

În august 2006 ați urmat cursurile aceleiași instituții de învățământ din Iași, iar în paralel ați studiat ceva și pe la Târgoviște.

Considerăm că nu am greșit nimic!

Aflăm că a luat licența după ce a luat master-ul

Cătălina Bădoiu: „Din dorința de a schimba domeniul de activitate, în perioada 2007-2008 am urmat Masterul de Management Bancar, un program de un an, dizertația fiind susținută în februarie 2009.
În 2011-2013, am parcurs cursurile de masterat în domeniul “Economie Internațională și Afaceri Europene” la Academia de Studii Economice, București. Cele 2 programe nu s-au suprapus.”

Lumea Politică: Nici noi nu am spus că aceste două programe s-au suprapus. Am subliniat faptul că după un deceniu de studii pedagogice s-a schimbat macazul la economie. 

Din lipsă de timp nu am tratat problema legată de masterul și licența făcute concomitent. Din 01.10.2006 în 30.06.2009 – licență în contabilitate și din 01.11.2007 în 28.02.2009 – master în management bancar. (Facsimil din CV-ul doamnei doctor Bădoiu)

Cătălina Bădoiu studii

Cătălina Bădoiu: „În anul 2007, după examenul de licență de la Facultatea de Pedagogie Muzica, am participat la Concursul de titularizare, unde am obținut locul 1 pe județ și postul de profesor de muzică la Colegiul Vladimir Streinu.
În 2008, m-am mutat în București, astfel că în perioada 2008-2010 m-am detașat in interesul învățământului la Scoala Specrum din București (perfect legal, conform Metodologiei privind mobilitatea cadrelor didactice). În CV – paginile 15-16- scrie foarte clar că am fost detașată, fiind dreptul oricărui profesor titular.
Nu au fost activități realizate în paralel, iar tot ce ține de activitatea didactică s-a facut prin concurs sau solicitari cu documente justificative, în sedințele publice, aprobate de Inspectoratele Școlare, cu respectarea legislației.”

Lumea Politică: Conform aceluiași CV pe care îl menționați, din 2005 în 2008 ați activat la Școala nr. 1 din Târgoviște. Din 2007 în 2017 ați activat la Colegiul Național Vladimir Streinu din Târgoviște și v-ați tot transferat la diferitele instituții pe care le amintiți. Același document susține că în perioada 2006 – 2007 ați lucrat ca și educatoare.

Băduiu minte în dreptul la replică sau în CV?

Cătălina Bădoiu: „În condițiile în care norma didactică este de 18 ore pe săptămână, în timpul meu liber am colaborat cu firma Hint Advertising.
Proiectul de la Hint Advertising nu a fost un proiect european, ci o initiativă educațională de CSR cu voluntari, fără vreo finanțare europeană sau națională. Proiectul se numea Pilula Zero, iar eu coordonam activitatea de la sediul din București, voluntarii studenți implicați pentru Regiunea Nord-Est erau din Iași. ”

Lumea Politică: Ne cerem scuze pentru faptul că nu ne-a trecut prin minte faptul că sintagma „Coordonare Echipă Iași”. Ne cerem încă odată scuze că nu vă credem nici acum. La rubrica „activități și responsabilități” din CV-ul dumneavoastră scrie cu litere negre și apăsate ca pașii unui PSD-ist spre DNA că ați „contactat instituții publice în locația desemnată” și ați organizat și monitorizat programe de formare tot în aceiași locație desemnată.

Punem un extras din CV-ul dumneavoastră pentru a înțelege cititorii ceea ce doresc.

iasi bucuresti

Cătălina Bădoiu: „După cum scrie în CV-ul meu, activitatea mea la Hint Advertising s-a incheiat în 2011 și nu are nicio legătură cu faptele comise de administratorul acestei firme la 5 ani distanță, condamnat în 2016.”

Lumea Politică: Nici noi nu am spus altceva. Am ținut să menționăm că vă lăudați cu activitatea pe care ați desfășurat-o la firma unui condamnat. Oricum, nu am înțeles exact unde s-a desfășurat activitatea.

În 2011 vindea polițe de asigurare, în 2012 preda administrație publică

Cătălina Bădoiu: „Colaborarea mea ca formator cu Faxmedia a început prin 2012, având la bază competențele ce le dețin. Am susținut cursuri pentru administrația publica locală și centrală, pe tematici cum ar fi: Comunicare și transparență decizională, Tehnici de negociere şi mediere în rezolvarea conflictelor, Dezvoltare regională durabilă, Gestionarea fondurilor externe, Management administrativ etc.”

Lumea Politică: Stimată doamnă doctor Cătălina Bădoiu, în anul 2009 terminaserăți activitatea de agent de vânzări al polițelor de asigurare. Încă doi ani (până în 2011) coordonați la telefon, după cum spuneți, niște voluntari din Iași. Toate astea se petreceau după ce „la bază” dumneavoastră erați abilitată să predați muzica.

Noi nu am înțeles ce vă califică în 2012 să vorbiți despre administrație publică locală și centrală. Poate ne mai explicați odată ce vă recomanda. Pentru inspirație vă recomandăm seria de filme „Brigada Diverse”.

Cătălina Bădoiu: „Nu am cunostințe privind sponsorizarile Faxmediei, nu răspund pentru ele și nu reprezinta obiectul contractului meu.”

Lumea Politică: Nici nu am spus că știați despre implicarea politică a domnului. Probabil că nu urmăreați ziarele și nu ați aflat. Vă imaginați că toți șefii de instituții care atribuie contracte fără licitație către această firmă o aleg din Pagini Aurii.

Ori minte aici, ori a mințit în CV

Cătălina Bădoiu: „În 2014 am fost unul dintre experții ce au lucrat la o parte din strategia orașului Giurgiu, am incetat activitatea înainte de predarea acesteia, nu am încasat niciun ban pe munca depusă din partea Best Learn Consulting sau altcineva. Mai mult, nu cunosc detalii privind responsabilitățile firmei mai sus menționate față de contractant, nu am participat la vreo întâlnire cu echipa Primăriei, nu cunosc conducerea de acolo.”

Lumea Politică: Am cunoscut mulți politicieni. Cu asta ne ocupăm. Ne uităm la dreptul la replică. Privim atent în CV. Undeva mințiți. În dreptul la replică ne spuneți că nu ați participat la vreo întâlnire cu echipa Primăriei. În CV spuneți că activitatea a constat, printre altele, în întâlniri cu reprezentanți ai autorității locale solicitante. Dacă vă decideți care este varianta adevărată suntem dispuși să vă ascultăm cu atenție și considerație așa cum am făcut și până acum.

Cătălina Bădoiu CV

Despre Eugen Orlando Teodorovici

Cătălina Bădoiu: „Fotografiile în care apar lângă domnul Orlando Teodovici sunt de la o dezbatere privind politica de coeziune a UE – o temă intens cercetată de mine în activitatea doctorala. La acea dezbatere, am participat alături de un alt coleg, din partea grupului de beneficiari fonduri europene POSDRU/ POCU, fără vreo asociere politică. În funcție de organizarea subiectelor, noi am participat în Panelul 1, unde a fost și domnul Teodorovici.” 

Lumea Politică: Așa făcea Orlando? Invita toți doctoranzii la prezidiu sau cazul dumneavoastră era special? Sunteți probabil singurul USR-ist care ține pe Facebook poze cu Orlando Teodorovici. Am văzut colegi de-ai dumneavoastră în fotografii cu Roșia Montană, în poze din 10 August, în poze cu Nicușor Dan. Până acum nu am văzut niciunul cu Orlando. Este o raritate.

Nu a lucrat pentru Negoiță, a lucrat pentru o firmă care lucra pentru el

Cătălina Bădoiu: „Nu există niciun contract de prestări servicii între firma mea și Primăria sectorului 3, nu am participat vreodată la licitațiile sau alte proceduri de achiziții ale Primăriei Sector 3, nu îl cunosc personal pe domnul Negoiță și nu am lucrat pentru dumnealui.”

Lumea Politică: În CV vă lăudați cu faptul că ați realizat Studiu de referință și Analiza diagnostic pentru proiectul finanțat prin POCU- DLRC – de către GAL Sector 3 – Sprijin pregătitor pentru elaborarea
Strategiei de Dezvoltare Locala. Sectorul 3 = Robert Negoiță. Nu aveam de unde să știm care este locul dumneavoastră în lanțul trofic al firmelor care lucrează pentru PSD. Nici nu am scris altfel decât apare în CV.

„Prin intermediul firmei proprii, femeia a lucrat și pentru primarul Robert Negoiță la Sectorul 3” apare în articol și exact asta ați făcut. Factura înțeleg că a fost drămuită și că firma dumneavoastră nu a fost „prima mână”.

Partea în care „doctorița” află despre orgiile de la RIN Grand Hotel

Cătălina Bădoiu: „Rin Grand Hotel nu este “sufrageria lui Oprea”, este un hotel unde, pe lângă structurile de cazare, sunt organizate evenimente. Anual, Asociația Comunelor din România organiza Sesiunile Adunarii Generale, cu invitați din administrația centrală, locală, experți, U.E., S.U.A., China ș.a.m.d. etc.; aceste evenimente s-au desfășurat și sub patronajul Președinției României sau celui a Casei Regale a României”

Lumea Politică: Doamnă doctor, regretăm să vă informăm dar RIN Grand Hotel a fost în epicentrul unui scandal de prostituție. Membrii marcanți ai PSD au fosta audiați într-un mega-dosar numit „Prostituatele de la RIN Grand Hotel”. Deși unele fete erau minore domnii de la PSD nu au fost inculpați. La pușcărie s-au dus numai proxeneții. RIN Grand Hotel era locul preferat de întâlnire al social-democraților în vremea în care Robert Negoiță era o nouă stea a partidului. Hotelul a mai fost și locul tradițional de adunare a Ligii Aleșilor Locali atunci când același Negoiță (cel pentru care ați lucrat) era șeful organizației.

Vrem să adăugăm pe această cale că suntem încântați de patriotismul manifestat de dumneavoastră care dintre experții europeni, americani și chinezi menționați ați ales să marcați evenimentul printr-o fotografie cu românul nostru, Horia Brenciu.

USR-ista sare în apărarea lui Emil Drăghici

Cătălina Bădoiu: „Asociației Comunelor din România, dl. Emil Draghici, nu este primar PSD, ci independent (dintotdeauna, de la prima sa alegere în demnitatea de primar, acum 30 de ani,) nu este din Prahova ci din Dâmbovița, nu este nici fondatorul Faxmedia!”

Lumea Politică: Într-adevăr nu am știut că localitatea Vulcana Băi este în Dâmbovița, nu în Prahova cum am scris. Pentru restul afirmațiilor vă răspundem cu două fotografii. Prima este din sediul PSD și este făcută în 2016, înainte de alegeri, cea de-a doua este o bucată din Monitorul Oficial, un act adițional al Faxmedia.

Draghici PSD

draghici faxmedia

Cine cunoaște detalii despre doamna Bădoiu sau alte aspecte legate de fraudarea fondurilor europene poate să ne contacteze prin intermediul paginii de Facebook Lumea Politică.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *