Cristian Celea este consilier al Ministrului Sănătății și membru în consiliul de administrație al Casei Naționale de Sănătate. Acestea sunt cele două poziții din care generalul Cristian Celea controlează sănătatea din România. Activat de ministrul Rafila și numit de premierul Ciucă, generalul Celea ascunde mistere interesante în spatele averii despre care s-a scris în presă.

Cristian Celea – șef la Casa de Sănătate – antreprenor cu servicii medicale

Nicolae Georgică Celea a ieșit din SRI prin decret prezidențial semnat de Traian Băsescu. S-a întâmplat în 16 martie 2006. La un an după ce între 2003 și 2006 fusese numit de Adrian Năstase ca șef al Casei Naționale de Sănătate.

La trei ani de la pensionare, în 2009, Cristian Celea apare în continuare ca director al CNAS. Acest lucru nu-l împiedică să fie și asociat la o companie care se ocupă cu un servicii medicale.

Cristian Celea declarație de avere

Generalul Celea apărea în acel moment ca asociat la Raim Comert SRL. Salariul de la SRI și stipendiile de la CNAS îi permiseseră lui Cristian Celea să împrumute firma cu peste 700.000 de lei, aproape un sfert de milion de dolari la cursul de la vremea respectivă.

Asociat la firma fondată de familia lui Virgil Măgureanu

Raim Comert SRL a fost fondată în 1991 în perioada tulbure în care nu multă lume știa tainele afacerilor. În 2005 asociații companiei erau Radu Biriș, Aura Adriana Biriș, Ioan Andrei Biriș și Ileana Mihaela Biriș.

Ioan Andrei Biriș este ginerele fostului șef al SRI Virgil Măgureanu. El a fost menționat în mai multe afaceri dubioase în decursul anilor. Numele său a apărut în legătură cu Remus Truică, Crin Antonescu și alte dosare celebre.

biris raim comert

În 2006, generalul Cristian Celea preia compania de la ginerele fostului său șef Virgil Măgureanu. El apare asociat în Raim Comert SRL alături de Gavril Albiter, fostul director general de la Hotelul Lido.

Clinică achitată în rate la Primăria Capitalei

După ce Cristian Celea a preluat firma și a ieșit la pensie a făcut o afacere fabuloasă. Raim Comert SRL a preluat un spațiu de 900 mp de la Primăria Capitalei. Administrația Fondului Imobiliar a vândut un spațiu comercial în rate către firma fostului general.

Imobilul evaluat la 200.000 de euro de autorități deși în zonă prețul unui mp de spațiu comercial era de cel puțin patru ori mai mare. O altă facilitate a fost posibilitatea ca firma generalului să achite valoarea în rate.

Pe bulevardul Ferdinand, în centrul Bucureștiului, Raim Comert SRL a înființat o clinică – Centrul Medical Focus.

Firma lui Cristian Celea a ajuns la un personaj cercetat pentru trafic de stupefiante

În 2021, Raim Comert SRL, firma fondată de ginerele lui Virgil Măgureanu și apoi patronată de generalul Cristian Celea a ajuns la Asimed SA. Această companie este controlată de Laurențiu Huică, arestat în 2023 sub acuzația de trafic internațional de stupefiante.

Procurorii îl acuză pe acesta că a exportat în mai multe state europene substanțe interzise în valoare de o jumătate de miliard de euro. Acțiunea polițiștilor a avut loc în martie 2023 și a fost prezentată ca un succes la nivel internațional.

huica arestare

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *