Ministrul Muncii să nu mai mintă pensionarii cu „plânsete de crocodil”

Stenogramele din ședința coaliției de guvernare arată o confruntare între ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, şi Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL.

Un nou scandal răbufnește în tabăra liberalilor, în timp ce delegația FMI își încheie vizita în România cu mesaje pesimiste. Scandalul are legătură cu situația bugetară și cu riscul agravării situației economice a României.

Antena 3 CNN a difuzat, în exclusivitate, stenograme ale discuțiilor aprinse din ultima ședință a coaliției de guvernământ, în care ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și europarlamentarul Rareș Bogdan s-au înfruntat, după ce primul a anunțat neîncasări la buget în valoare de 7,5 miliarde de lei doar în luna septembrie.

Marcel Boloș: „De trei zile nu dorm, speram ca luna septembrie să nu o închid pe deficit! Am un minus de 7,5 miliarde de lei la încasare pe luna septembrie. O să opresc toate plăţile până la finalul anului, pentru că o să ni se suspende fondurile europene de la 1 decembrie!”

Rareș Bogdan: „Marcele, te rog frumos, nu suntem la televizor aici. Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați! E o întreagă procedură aici, supravegherea ar începe peste 9 luni, nu ne taie nimeni fondurile! Nicidecum nu se suspendă pe loc!”Marcel Boloș: „Eu îmi dau demisia atunci, să vină Rareș Bogdan ministru de Finanțe, dacă poate să negocieze mai bine la Bruxelles!”

Marcel Ciolacu:”Vă rog, domnule Rareș Bogdan, că-l blocați pe domnul ministru, găsim soluții aici”.

Deputat PNL: „Contextul nu este foarte fericit”
Situația complicată în ceea ce privește finanțele României a fost confirmată de deputatul PNL Alin Ignat, într-o intervenție la Newsroom.

„Sigur, contextul nu este foarte fericit. De aceea și măsurile care s-au adoptat, legat de unele creșteri de taxe ș.a.m.d. Dar cred că e important ca întâi să vedem aceste măsuri implementate, să vedem efectele lor, să vedem ce aduc ele la bugetul de stat și apoi să discutăm despre alte măsuri.

Cred că câtă vreme aceste măsuri nu sunt în vigoare și nu vedem care sunt efectele, e un pic ciudat să vorbim de noi măsuri, de noi creșteri de taxe. Deci nu cred că se pune problema în acest moment de acest lucru”, a spus Ignat, în contextul în care pachetul fiscal-bugetar adoptat de guvern prin asumarea răspunderii nu se aplică momentan, fiind atacat de Opoziție la Curtea Constituțională.

Călin Mătieș, senator PSD, a confirmat, la rândul său, că delegația FMI, care își încheie vizita anuală în România, a indicat creșterile de taxe ca soluție la deficitul bugetar.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *