Victor Ponta

Fost premier și candidat la președinția României, Victor Viorel Ponta candidează acum la europarlamentare din partea partidului PRO România.

În vârstă de 46 de ani, Ponta Victor este căsătorit cu Daciana Sârbu, europarlamentar și fiica politicianului PSD Ilie Sârbu. Cei doi și-au unit destinele în anul 2006, în China și au împreună o fată. Viorel Ponta mai are un băiat din prima căsătorie, cu Roxana Ponta.

Victor și Daciana au împreună două terenuri și patru case

Potrivit declarației de avere, soția sa, Daciana Sârbu, a  cumpărat două terenuri.Unul intravilan, de aproape 6.000 de mp, situat în Prahova și unul forestier, de circa 5.000 de mp, în Dâmbovița. În 2001 Daciana Sârbu a cumpărat și o casă cu suprafața de 196 de mp în Cornu, jud. Prahova.

Cei doi soți dețin împreună trei locuințe: o casă de vacanță cu suprfața de circa 200 de mp construită în 2001 la Cornu și două apartamente situate în Capitală, cu suprafața de 95, respectiv 175 de mp.

Victor Viorel Ponta deține și un autoturism Lexus fabricat în anul 2015.

În ultimul an cei doi au înstrăinat mai multe bunuri. Astfel, Daciana Sârbu a vândut cu 19.500 de euro un imobil situat în Arad. Cei doi soți au mai înstrăinat două autoturisme pentru care au primit 75.000 de lei. În noiembrie 2018 au făcut o promisiune de vânzare-cumpărare pentru un apartament din București în valoare de 200.000 de euro.

Veniturile politicianului

Cei doi stau foarte bine și în ceea ce privește conturile în bancă. Daciana Sârbu a strâns peste 170.000 de euro, în timp ce Victor Ponta are în bancă 15.000 de lei, circa 6.000 de euro și 35.000 de dolari.

Daciana Sârbu a împrumutat firmei proprii D&C Sweets SRL peste 150.000 de lei și deține token-uri la patru societăți comerciale (Kyber Network, Omise Go, Raiden, Zilliqa) în valoare totală de aproximativ 80.000 de dolari. Pe românește, soția lui Victor Ponta a prins gustul criptomonedelor și a investit bani frumoși în acest domeniu.

În ceea ce privește D&C Sweets SRL, este vorba despre firma care operează cele două cofetării „Mara Mura” din București. Una este în apropierea Atheneului Român, cealaltă în Băneasa Shopping City.

Daciana Sârbu a înființat societatea în anul 2014, împreună cu Alexandra – Cristina Voicu, însă aceasta din urmă s-a retras din afacere în anul 2016.

Dacă în primii doi ani de activitate firma a mers în pierdere – 45.000 de lei în 2014 și circa 325.000 de lei în 2015, în 2016 și 2017 a avut profit. În 2017, acesta a fost de aproape 54.000 de lei, la o cifră de afaceri netă de aproximativ un milion de lei.

Daciana Sârbu are și datorii în valoare de aproape 23.000 de euro la Țiriac Leasing.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Victor Ponta a obținut în 2018 venituri în valoare de aproape 120.000 de lei în calitate de deputat, iar soția sa a încasat anul trecut peste 80.000 de euro ca europarlamentar. Victor Ponta și-a rotunjit veniturile cu circa 42.000 de lei obținuți din închirierea unei locuințe.

Viață de ONG-ist

Conform declarației de interese, Ponta Victor Viorel este membru fondator al Asociației pentru Promovarea Tinerilor, APPSDTR, al Asociației Pro Baschet Energia Rovinari, al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, al Lex Euro Partners și al Asociației Black Sea Regional Cooperation Projects 2020, unde deține și funcția de președinte. Victor Ponta este și avocat partener la SCA Gorun, Ponta și Asociații, dar și membru în Baroul București și președinte al partidului Pro România.

Cariera profesională

Viorel Victor Ponta a terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în anul 1995.

Până în anul 1998, Ponta Viorel Victor a ocupat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, iar în perioada 1998 – 2002, a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică.

În vara anului 2003, Victor Viorel Ponta a obținut titlul de doctor în drept. Teza sa, „Curtea Penală Internațională”, a fost realizată cu ajutorul primului ministru de la acea vreme, Adrian Năstase, în calitate de îndrumător științific. În urma unor acuzații de plagiat, Ponta Victor a renunțat, în 2014 la titlul de doctor în drept.

Micul „Titulescu” intră în politică

Victor Ponta a intrat în politică în anul 2001, datorită lui Adrian Năstase, care l-a numit în funcția de șef al Corpului de Control al Guvernului, care a devenit, în același an, Corpul de Control al Primului-ministru. Ponta și-a păstrat funcția până în 2004, când, în urma restructurării Guvernului, a devenit ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării acquis-ului comunitar. În același an, Ponta a fost ales membru al Camerei Deputaților, fiind deputat de Gorj în perioada 2004 – 2012.

Totodată, Ponta Viorel Victor a ocupat funcția de președinte al Tineretului Social Democrat (2003 – 2006). În vara anului 2003, Viorel Victor Ponta a fost ales vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD), iar în 2010 el a devenit președintele acestui partid. A demisionat din această funcție cinci ani mai târziu, după ce DNA a început ancheta în dosarul Turceni-Rovinari.

Ponta Victor a devenit vicepreședinte al Camerei Deputaților în anul 2006.

În anul 2008, Victor Viorel Ponta a fost numit ministru delegat pentru relația cu Parlamentul în cadrul guvernului condus de Emil Boc.

Eșecul în alegeri

Patru ani mai târziu, în 2012, Victor Viorel Ponta a fost numit prim-ministru al României, funcție pe care a ocupat-o până în 2014. În același an, Ponta a decis că candideze la președinția României. În primul tur el s-a clasat pe primul loc, fiind urmat de primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Ponta a piedut alegerile în turul al doilea.

În anul 2017, Victor Viorel Ponta a înființat partidul Pro România, împreună cu Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu.

Nepotismele lui Victor Ponta

  • Actualul socru al lui Victor Ponta este Ilie Sârbu, asupra căruia Direcția Națională Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale în 2014. Socrul lui Ponta a fost acuzat de trafic de influență (era președintele PSD) pentru obținerea de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional. Concret, Ilie Sârbu și alții (printre care se numără și Viorel Hrebenciuc) a susținut retrocedarea ilegală a unui teren forestier provocând Regiei Naționalăea Pădurilor ROMSILVA și, implicit, statului român daune de peste 300 de milioane de euro. În 2018, dosarul a fost clasat și Sârbu a scăpat de acuzații;
  • Nașul băiatului lui Victor Ponta din căsnicia cu Roxana Ponta este nimeni altul decât Gabriel Oprea, fost vicepremier și președinte al UNPR. În octombrie 2015, Bogdan Cosmin Gigina, un polițist ce făcea parte din coloana oficială ce îl escorta, a murit într-un accident de circulație. Ulterior, DNA a început urmărirea penală față de Oprea, care ar fi beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere. Însă, în septembrie 2016, parlamentarii au votat pentru păstrarea imunității acestuia lui Gabriel Oprea împotriva urmăririi penale;
  • Nașul de căsătorie al lui Victor Ponta și Daciana Sârbu este George Maior, fost șef al SRI, în prezent ambasador al României în Statele Unite ale Americii;
  • Rodica, verișoara lui Victor Ponta, este căsătorită cu Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției în perioada 2013 – 2015.

Afacerile familiei Ponta cu statul român

Firma de construcții Grossmann Engineering Group

A fost înființată, în anul 2005, de cetățeanul german Grossmann Reinhold Karl. Acesta l-a împuternicit pe Ilie Florin Drăgan să se ocupe de societate. În 2006, neamțul i-a cedat 60% din acțiuni cumnatului lui Victor Ponta, Herțanu Iulian Cristian.

În același an, Herțanu a devenit administrator al firmei și a ocupat această funcție până în 2014. Firma a avut contracte în valoare de zeci de milioane de euro cu statul român. Numai în 2012 a câștigat cinci contracte în valoare totală de 50.000.000 de lei.

Firma de publicitate Herțanu Projects 

A fost înființată în anul 2004 de mama lui Victor Ponta, Cornelia –  Niculina Naum (5%), și de cumnatul acestuia, Herțanu Iulian Cristian (95%). În 2014, cei doi asociați au solicitat suspendarea activității firmei pentr o perioadă de trei ani. În 2018 au cerut lichidarea societății.

Potrivit România curată, firma „s-a ocupat de publicitatea șantierelor pe care lucra cumnatul lui Ponta (pe bani europeni și ai statului român).

De asemenea, a prestat servicii pentru Rompetrol atât sub Dinu Patriciu cât și sub kazahi. În ianuarie 2014, în ciuda recomandărilor Președinției și CC, premierul ștergea datoriille Rompetrol. Datorii erau de jumătate de miliard de dolari.

Firma de contabilitate Exfin 2000

A fost înființată în anul 2000 de mama lui Ponta, Cornelia Naum, iar în 2003 a intrat în societate și fiica sa, Alexandra Florina Herțanu.

În 2008, mama lui Victor Ponta s-a retras din firmă, cedându-i partea sa Nataliei Maier. Româniacurată.ro arată că societatea a ținut contabilitatea unei pleiade de firme abonate la contracte cu statul, la fonduri europene și la concesiuni de zăcăminte. Firme apropiate de Octavian Morariu

Barbu Laurențiu este cel care a gestionat datoriile PSD  către Tipaert Group din 2009. În final, datoriile au ajuns la offshore-ul cipriot Ocean Zone Energy.

Asocierea cu denunțătorul lui Nicușor Constantinescu

Lex Euro Partener este o firmă de avocați care în România a fost reprezentată de Victor Ponta. Printre asocieții străini se regăsește Marian Turbatu, un român stabilit în Germania. Acesta avea mai multe afaceri în zona producției de energie eoliană.
Astfel a ajuns în conflict cu Nicușor Constantinescu și într-un final apoteotic l-a denunțat la DNA vorbind despre afacerile de milioane de euro din acest domeniu.

Sponsorizare de la penalul Șova și milionarul Umbrărescu

Victor Ponta a fost cercetat de ANAF și de DNA. Autoritățile vizează o sponsorizare de 50.000 de euro. Banii au fost primiți de la firma de avocatură a lui Dan Șova. Firma  primise mai multe contracte de la complexele energetice Turceni și Rovinari. Ponta a fost deputat de Gorj.

Un alt sponsor care dădea bani pentru ca Victor Ponta să participe la raliuri a fost Dorin Umbrărescu. Acesta i-a dat 100.000 de euro înainte de a câștiga mai multe contracte de construcție a unor drumuri.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *