Viață normală pentru persoanele vaccinate, susține premierul Florin Cîțu, dar nu înainte de 1 iunie. Ce se decide până atunci

Persoanele vaccinate ar trebui să revină la o viață normală iar restricțiile să fie eliminate, consideră premierul Florin Cîțu. Acesta a precizat însă că relaxarea restricțiilor nu va avea loc mai devreme de 1 iunie, astfel că starea de alertă va fi prelungită.

„Din punctul meu de vedere este normal ca persoanele care s-au vaccinat și care nu mai reprezintă un risc în societate să poată să își continue viața, să revină la normalitate. Dar este punctul meu de vedere în acest moment”, a răspuns Florin Cîțu când a fost întrebat despre măsurile de relaxare care ar urma să fie luate începând cu 1 iunie.

Întrebat dacă este vorba și despre persoanele vaccinate cu o doză sau doar pe cele complet imunizate, Cîțu a răspuns: „Persoanele vaccinate”.

Premierul a fost întrebat în legătură cu propuneri de relaxare venite de la Ministerul Economiei, care includ și renunțarea la portul măștii în zonele cu grad ridicat de vaccinare, relatează Digi24.

Toate scenariile sunt pe masă”, a răspuns premierul, precizând că acestea vor fi discutate cu specialiștii.

Premierul a spus că starea de alertă va fi prelungită și a adăugat că nu vor fi decise măsuri de relaxare înainte de 1 iunie.

Autoritățile vor ca până la începutul lunii viitoare, în România să fie vaccinate cel puțin 5 milioane de persoane, pentru a putea relaxa restricțiile. Cîțu spune că acest lucru este posibil.

Continuăm în acelaşi ritm şi cu mai multe campanii de vaccinare. Putem atinge această cifră şi am încredere că românii vor să revină la normalitate cât mai curând”, a spus Cîţu.

El a dat exemplul maratonului de vaccinare din acest weekend din București, care „a fost un succes” și „arată dorința românilor de a reveni la normalitate cât mai curând și faptul că românii au înțeles că singura soluție de a reveni la normalitate o reprezintă vaccinarea”.

Nu e nicio coincidenţă că avem o rată a infectărilor în scădere semnificativă, în acelaşi timp în care vedem şi o creştere a ratei de vaccinare. Ele merg mână în mână. Este o relaţie de cauzalitate de la vaccinare către rata de infectare în scădere”, a adăugat premierul.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Reacții după anunțul lui Bolojan: „Până acum era un moft să înțelegi economie. Acum este obligatoriu”

Declarația liderului interimar al PNL, Ilie Bolojan, că statul...

AUR cere sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou GUVERN

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a transmis...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine