marți, mai 26, 2026
27.7 C
București

Vaccinul Moderna, eficient 93% chiar și la șase luni de la administrare. Ce se întâmplă cu Pfizer

Vaccinul Moderna are 93% eficiență, după ambele doze, chiar și la șase luni de la administrarea rapelului, a comunicat compania rezultatul unui studiu. Acesta anunță o eficiență extrem de ridicată în lupta împotriva COVID.

Moderna depășește astfel principalul său competitor, Pfizer, al cărei eficiență scade cu 6% la fiecare 2 luni ce trec de la inocularea dozei de rapel. După 6 luni, eficiența serului de la Pfizer ajunge la aproximativ 84%, relatează Reuters, citat de B1TV.

Vaccinul Moderna are 93% eficiență după ambele doze. „Vaccinul nostru anti-COVID-19 arată o eficacitate durabilă de 93% într-un interval de şase luni, dar recunoaştem că varianta Delta reprezintă o nouă ameninţare importantă, aşadar va trebui să rămânem vigilenţi”, a explicat Stephane Bancel, directorul executiv al companiei Moderna.

Pe de altă parte, compania anunță că până la sosirea iernii ar urma să fie necesară și administrarea celei de-a treia doze, numită și „doză de supra rapel”. De-a lungul timpului, nivelurile de anticorpi vor scădea, motiv pentru gara o a treia doză ar putea fi administrată pentru a obține un boost.

Însă, Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă țările să amâne vaccinarea cu cea de-a treia doză anti-COVID până la finalul lunii septembrie. Directorul general al OMS solicită întârzierea administrării acesteia, pentru ca țările care nu au putut beneficia de vaccin să își poată imuniza populația cu dozele respective.

Îndemnul Organizației Mondiale a Sănătății se dorește a fi o măsură de sprijin pentru țările mai puțin dezvoltate, care nu au apucat să beneficieze de toate dozele necesare de vaccin pentru imunizarea populației doritoare, în timp ce țări dezvoltate recurg deja la achiziționarea serului pentru administrarea celei de-a treia doze.

Ultimele știri

Motivul pentru care Vladimir Putin vrea implicarea Europei în discuțiile de pace cu Ucraina

Ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, avertizează că...

Nicușor Dan ar câștiga un referendum pentru demitere. Sondajul INSCOP arată susținerea românilor

Un sondaj realizat de INSCOP la începutul lunii mai...

Noua lege a salarizării unice aduce schimbări radicale. Salariile din sectorul public vor fi calculate diferit

Reforma salarizării unice în sectorul bugetar, parte din PNRR,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine