miercuri, octombrie 7, 2026
25.5 C
București

S-a scumpit benzina. Cât plătim acum pentru un litru față de anii trecuți. Urmează scumpiri în lanț

S-a scumpit benzina. Un litru de benzină ajunge acum aproape de 6 lei, mai mult decât era înainte de începerea pandemiei și a antrenat și creșterea altor prețuri de consum.

Un litru de benzină se duce vertiginos către prețul de șase lei, mai scump decât înainte de pandemie.

Pe 29 mai 2019 aveam un litru de benzină la 5,83 lei, un preț mediu pe piață. Atunci a fost vârful.

A venit pandemia, iar pe data de 8 mai 2020, când încă erau în vigoare restricţii de circulaţie, plăteam pentru un litru de benzină, în medie, 4,27 lei. A fost cel mai mic preţ din ultimii ani, dar nu ne-am bucurat prea mult.

De atunci, tarifele au început să crească, iar astăzi, 5 august 2021, vorbim de un preţ mediu de 5,97 lei pentru un litru de benzină, relatează Antena3..

S-a scumpit benzina. Motorina urmează şi ea acelaşi trend.

Dacă acum câteva luni, un plin de combustibil la un autoturism ajungea la aproximativ 250 de lei, acum, depășește suma de 300 de lei.

Efectele acestor scumpiri vor fi în lanț.

Transportatorii ameninţă că vor creşte tarifele pentru serviciile de transport, iar de aici, urmează noi scumpiri.

Taximetriștii spun că și ei vor fi forțați să crească tariful.

Specialiștii avertizează că scumpirea carburanţilor se va resimţi în tot ce cumpărăm: legume, fructe, carne, pâine.

Ultimele știri

Grindeanu nu îi exclude pe cei trei parlamentari PSD care vor suspendarea lui Nicușor Dan. „Nu suntem în perioada în care să facem excluderi,...

Grindeanu spune că suspendarea lui Nicușor Dan nu e prioritate pentru PSD, dar nu îi va exclude pe cei trei parlamentari care susțin inițiativa AUR.

PNL și USR atacă numirile de la radioteleviziunea publică. Sesizare la CCR împotriva PSD și AUR

PNL și USR contestă la CCR numirile interimare făcute de PSD și AUR la conducerea Radioului și Televiziunii Publice.

Victor Ponta susține că românii ar fi uitat de Călin Georgescu dacă „trăiau bine”. Declarațiile făcute de fostul premier

Victor Ponta spune că românii l-ar fi uitat pe Călin Georgescu dacă ar fi trăit mai bine sub actuala guvernare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine