vineri, iunie 12, 2026
23.4 C
București

Primăria Craiova caută investitor privat pentru producția de energie

Primăria Craiova intenționează să concesioneze producția de energie termică și electrică a orașului pentru următorii 12 ani, în contextul problemelor generate de insolvența Electrocentrale Craiova. Valoarea maximă a contractului este de 2,6 miliarde lei.

Primăria Craiova a lansat o licitație pentru concesionarea serviciului de producție de energie termică și electrică, pe o perioadă de 12 ani, cu o valoare estimată între 2,05 și 2,6 miliarde lei. Decizia vine după ce Electrocentrale Craiova, responsabilă de producția de căldură, a intrat în insolvență.

„Delegarea prin concesiune a activității de producere energie termică și electrică, bazate pe cogenerare și/sau surse regenerabile de energie din Municipiului Craiova pentru o perioadă de 12 ani”, a fost anunțată de primărie în SEAP pe 12 ianuarie 2025. Este necesară atragerea unui investitor privat care să construiască o nouă sursă de energie.

Contractul prevede investiții private de aproape 1 miliard de lei. Noua centrală trebuie să respecte criteriile Directivei 1791/2023, asigurând un sistem de cogenerare de înaltă eficiență și utilizând surse regenerabile în proporție de cel puțin 10%.

Conform documentației, „soluția tehnică propusă de Ofertant trebuie să asigure un sistem care utilizează cel puțin următoarele categorii: cogenerare: 80% energie termică cogenerată de înaltă eficiență”, iar ponderea totală a surselor regenerabile și a cogenerării trebuie să fie de cel puțin 50%.

Noua infrastructură trebuie să livreze o putere minimă de 30 MWt iarna și 5 MWt vara, cu un maxim de 135 MWt iarna și 25 MWt vara. Contractul include un prag minim de vânzări de energie termică de 250.000 MWh/an pentru Craiova, plus 244.376 MWh/an pentru Ford Otosan România.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 23 februarie 2026. Documentația a fost întocmită de Elsaco Esco SRL și aprobată prin HCL nr. 450/2025.

Ultimele știri

Scenariu post-Tomac: PNL ia în calcul să voteze un Guvern minoritar

PNL se pregătește pentru posibilitatea unui guvern minoritar, în...

Rezervele de petrol, la minimul ultimelor două decenii. Prețurile cresc din nou

Administrația pentru Informații în Energie a SUA avertizează că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine