miercuri, septembrie 23, 2026
12.2 C
București

Gafa lui Ciolacu în Qatar: A vrut să spună „lecție”, a ieșit „erecție”

Gafă de proporții a premierului Marcel Ciolacu în Qatar. În timp ce lăuda grandoarea campionatului mondial de fotbal găzduit de această țară, în loc să spună „lecție”, a spus „erecție”.

„Qatar a organizat recent unul dintre cele mai de succes campionate mondiale de fotbal. Este cea mai frumoasă lecție pe care ați predat-o celor care au avut la început îndoieli în această privință. Și este o erecție… lecție predată prin sport”, a spus Ciolacu. Premierul Marcel Ciolacu şi şase miniştri se află, începând de marţi, în vizită de lucru în Qatar. Pe agenda discuțiilor se află dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro. „Îmi doresc ca România să fie poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană. În acest sens, am propus realizarea unui task force care să fie operaţionalizat foarte repede, în maximum o lună, în care să fie analizate toate aceste proiecte prioritare. Avem un plan comun concret, iar toate aceste oportunităţi de investiţii le voi detalia împreună cu miniştrii de resort în cadrul întâlnirii pe care o voi avea cu Fondul Suveran de Investiţii al statului Qatar, unul dintre cele mai solide şi importante la nivel mondial”, a spus Ciolacu.

Ultimele știri

Călin Georgescu spune că misiunea lui a fost să „deconspire” sistemul. A vorbit chiar și despre George Simion

Stenograme DIICOT dezvăluie discuții dintre Călin Georgescu și Ionel Rusen despre o presupusă misiune de deconspirare a sistemului, inclusiv a lui Simion.

Anamaria Gavrilă îi acuză pe liderii care îl susțin pe Georgescu. „Petreceau cu lăutarii în timp ce el era în arest”

Președinta POT îi acuză pe liderii care îl susțin pe Georgescu că petreceau cu lăutarii cât timp acesta era reținut de DIICOT.

George Simion reacționează după eliberarea lui Călin Georgescu. „Nu veți putea înșela sau învinge poporul român”

George Simion a transmis un mesaj pe Facebook după ce Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar 60 de zile.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine