Antony Blinken a cântat la chitară într-un bar din Kiev. „O mare parte a lumii este alături de voi”

Secretarul de stat american Antony Blinken a interpretat piesa „Rockin’ in The Free World” a lui Neil Young într-un bar din Kiev, în semn de solidaritate cu lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse, relatează NBC.

În timpul vizitei sale surpriză la Kiev pe 14 mai, după o zi încărcată de întâlniri oficiale, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski, Blinken a coborât într-un bar din subsolul capitalei unde a cântat la chitară acest imn rock. „Știu că este un moment foarte, foarte dificil. Soldații dumneavoastră, cetățenii dumneavoastră, în special în nord-est, în Harkov, suferă enorm. Dar ei trebuie să știe, voi trebuie să știți, că Statele Unite sunt alături de voi, că o mare parte a lumii este alături de voi”, a transmis șeful diplomației americane, alăturându-se unui grup de muzicieni punk/jazz.

„Ei luptă nu numai pentru o Ucraină liberă, ci și pentru o lume liberă, iar lumea liberă este cu voi”, a adăugat Blinken, cunoscut ca fiind un fan al muzicii rock, potrivit relatărilor NBC, preluate de B1TV.

Înainte de acest moment muzical neconvențional, oficialul american a luat masa la o pizzerie fondată de un veteran al războiului ruso-ucrainean, alături de omologul său Dmitro Kuleba. De asemenea, el s-a plimbat prin Piața Maidan și a discutat cu activiști anticorupție.

Vizita lui Blinken la Kiev are drept scop principal transmiterea unui mesaj de solidaritate și asigurarea Ucrainei că sprijinul militar american va continua în fața agresiunii Rusiei.

Ultimele știri

Răzvan Dumitrescu explică de ce minoritățile conduc politica. Teoria celor 3% care schimbă totul

Răzvan Dumitrescu explică cum o minoritate bine organizată poate controla politica, chiar fără majoritate parlamentară.

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare județene

Ministrul Sorin Ionescu spune că inspectoratele școlare trebuie desființate până la 31 august 2027, conform legii.

Ionuț Moșteanu acuză un tratament preferențial. Crede că avionul i-a așteptat pe pesediștii de la petrecerea din Timișoara

Ionuț Moșteanu susține că avionul de Timișoara a avut întârziere ca să-i aștepte pe pesediștii de la petrecerea lui Alfred Simonis.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine