luni, mai 4, 2026
17.6 C
București

Călin Georgescu s-a prezentat la Parchetul General pentru prelungirea controlului judiciar

Călin Georgescu a ajuns vineri la Parchetul General, fiind citat pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea controlului judiciar, în cadrul dosarului în care este cercetat pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Fostul prezidențiabil nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Parchetului ICCJ.  

Pe 27 mai, Călin Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunțat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Procurorii îl acuză oficial pe Călin Georgescu de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și alte acuzații precum iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Călin Georgescu este acuzat și de fals privind sursele de finanțare a campaniei electorale.

Fost prezidențiabil trebuie să se prezinte la poliție o dată pe săptămână, nu are voie să părăsească țara, să folosească sau să dețină arme și, de asemenea, acesta nu are voie să facă postări cu mesaje legionare, fasciste, xenofobe sau rasiste pe rețele sociale.

Călin Georgescu a anunțat după turul 2 al alegerilor câștigate de Nicușor Dan că se retrage din viața politică. Anunțul a fost făcut la Realitatea PLUS.

Ultimele știri

Nicuşor Dan s-a dus la Erevan ca să susțină Republica Moldova. E preocupat de securitatea lor energetică

Președintele Nicușor Dan participă la summitul Comunității Politice Europene...

Programul SAFE de 17 miliarde de euro. Armata Română, sărită la decizie

Programul european de înarmare SAFE, cu fonduri de 17...

PSD pregătește două scenarii dacă moțiunea trece și nu reface coaliția cu PNL fără Bolojan

PSD are pregătite două scenarii de lucru pentru situația în...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine