Marcel Ciolacu pretinde că planul liberal de relansare economică a fost ”copiat” de la PSD

Marcel Ciolacu pretinde că planul de relansare economic prezentat de guvernul liberal este copiat de la PSD. Mai exact, președintele interimar al PSD a spus că liberalii au copiat din programul de guvernare al social democraților, elaborat de acum câțiva ani.

Marcel Ciolacu pretinde că liberalii le-au plagiat programul de guvernare. „Este evident că este copiat programul (Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică – n.r.), vi-l dau pe cel din 2016 şi îl comparaţi şi veţi vedea – este copiat. Culmea, sunt copiate şi anumite pasaje pe care deja PSD le-a realizat”, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă prilejuită de inaugurarea Pieței Progresu din Capitală. Ciolacu a participat la inaugurare alături de Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

„PSD intenţionează să depună o moţiune de cenzură în Parlament, dar Ciolacu nu a lansat o dată în acest sens: „În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, vă spun că vom depune o moţiune de cenzură. Mai mult decât atât, această moţiune va trece. Când vom depune moţiunea de cenzură, cu ce program economic vom veni pe termen scurt, până la alegerile generale, pe care să îl expunem atât românilor, colegilor din Parlament, dar nu în ultimul rând preşedintelui Iohannis când va lua decizia pe cine desemnează prim-ministru – este totuşi atributul meu şi al colegilor mei de a lua această decizie în interiorul partidului” a adăugat Ciolacu.

Ultimele știri

Daniel Zamfir acuză un dezastru la Ministerul Economiei. Execuția bugetară a fost de doar 23%

Daniel Zamfir spune că a găsit o execuție bugetară de doar 23% la Ministerul Economiei și acuză foști miniștri USR.

Șeful senatorilor AUR anunță că orice alianță cu PSD e exclusă: Colaborările pe proiecte au undă verde

Petrișor Peiu spune că AUR nu va forma nicio alianță cu PSD, dar colaborările punctuale pe proiecte rămân posibile.

Amenzi de până la 1.000 de lei pentru călătorii care ascultă muzică sau vorbesc la telefon pe speaker în transportul public

STB și Metrorex vor amenda cu până la 1.000 de lei călătorii care ascultă muzică tare sau vorbesc la telefon pe speaker.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine