Alina Gorghiu povestește cum întârzie Senatul legea carantinării. Numărul de cazuri a atins un nou record de 777 de cazuri în ultimele 24 de ore. Cu toate astea, legea carantinării și izolarea nu este încă promulgată.
„După ALTĂ ÎNTREBARE, PSD a vrut acum ALTĂ AMÂNARE!!! Voi vedeți cum tergiversează adoptarea legii pentru izolare și carantină? Plenul Senatului de astăzi a fost suspendat pe motiv că dezbaterile din Comisia juridică pe proiectul de lege nu s-au finalizat. Asta în condițiile în care am avut un nou record de cazuri confirmate. Iar fiecare zi de întârziere poate costa viețile a zeci sau sute de români!!! Nu putem ajunge la altă concluzie decât că pentru PSD viața și sănătatea românilor contează cât un fir de nisip în deșert. Dacă tema dezbaterii ar fi fost slăbirea unei legi anti-corupție, să fiți siguri că PSD s-ar fi mobilizat și legea ar fi fost votată foarte rapid!”, spune ea într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fosta șefă PNL vorbește despre cum guvernul luptă împotriva pandemiei cu toate armele. „Guvernul a prelungit starea de alertă și luptă împotriva pandemiei cu toate armele pe care le are la dispoziție. Acesta este cel mai important instrument pe care îl are la dispoziție statul român pentru a combate efectele acestei crize sanitare pe legile și cu situația de acum! Instituțiile din subordinea Executivului care au ca atribuții reducerea numărului de persoane infectate și tratarea bolnavilor sunt mobilizate la maximum. Dar spitalele sunt deja pline iar medicii prea puțini! Și – din cauza acestor amânări de astăzi – România va fi pentru încă o zi singura țară din Europa care nu are o lege pentru izolare și carantină în vreme de pandemie!”, adaugă ea.
Cu toate astea, până acum 757 de pacienți testați pozitiv au fost externați la cerere.