Varujan Vosganian critică declarațiile lui Orban legate de votanții din sectorul 5. Premierul a afirmat că oamenii normali nu au venit la vot.
„Vă propun să încercăm să descâlcim împreună ce a vrut să spună Ludovic Orban în cele ce urmează: „E rezultatul alegerilor făcute de majoritatile care au venit la vot din Sectorul 5. Astea nu sunt majoritatile reale. Oamenii normali, care sunt mai mult de jumătate din cetățenii Sectorului 5, nu au venit la vot, nu au vrut să desemneze un primar care să aibă o viziune modernă asupra dezvoltării sectorului, care să includă de fapt Sectorul 5 în Bucureşti. S-au dus după niște candidaturi care nu au făcut nimic, au lăsat sectorul într-o degradare continuă.””, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Vosganian (ALDE) trage concluziile. „Așadar, ce aflăm: a) majoritatea rezultată din vot nu este majoritatea reală. Deci, alegerile sunt cam o aiureală. b) oamenii normali, care sunt în majoritate, nu au venit la vot. Deci cei care au venit la vot sunt cam anormali. c) oamenii care nu au venit la vot nu au vrut un primar cu viziune modernă. Până acum erau normali cei care nu au votat, acum sunt și ei anormali. d) alegătorii s-au dus după niște candidaturi care nu au făcut nimic. Așadar, candidaturile (și nu candidații) trebuie să facă altceva decât să candideze și, eventual, să câștige. Cam ce altceva ar trebui, după Orban, să facă niște candidaturi? e) alegătorii au lăsat sectorul într-o degradare continuă. Cam ce-ar fi trebuit să facă alegătorii ca să nu degradeze, ci să upgradeze sectorul? Muncă în folosul comunității?”, explică acesta.