marți, septembrie 22, 2026
16.7 C
București

Un jandarm a cântat Imnul României la pian, în vârf de munte. Mesaj special de Ziua Națională

Un jandarm din Garda de Onoare a oferit un moment înălțător de Ziua Națională a României. Jandarmul a oferit un recital la pian, la 1700 de metri altitudine. El a cântat la pian imnul României, de pe Vârful lui Roman, din Munții Căpățânii, județul Vâlcea.

„Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul istoriei, poporul român este un miracol, după cum spunea Gheorghe I.Brătianu. Să-l trăim zi de zi cu toată fiinţa noastră, iar azi, când sărbătorim una dintre clipele de graţie ale istoriei sale să-i spunem României la mulţi ani, o urare rostită ca un legământ. Să fim uniţi, să fim solidari să fim puternici”, a spus jandarmul.

Un jandarm din Garda de Onoare a cântat la pian din vârf de munte. Videoclipul compus din mai multe cadre surprinse cu o dronă a fost distribuit pe pagina oficială de Facebook a Jandarmeriei Române și a fost însoțit de un mesaj cu prilejul Zilei Naționale:

„Pe oricare munţi ne-ar purta paşii, la malul oricărei mări ne-am afla, dacă am ajunge locuitori ai oricărei capitale sau ne-am retrage într-un sat din oricare ţară, am putea să fim aproape unii de ceilalţi în orice moment, amintindu-ne că suntem români. Poporul nostru a dovedit în repetate rânduri profunzimi nebănuite, precum ale mării. A rămas puternic pe dinaintea numeroaselor vitregii întâmpinate de-a lungul timpului, precum munţii.

Solidaritatea ne-a ajutat să izbândim. Am rămas uniţi, reuşind, astfel, să trecem peste dificultăţile oricărei perioade, ceea ce ne oferă speranţa că vom depăşi greutăţile de acum aşa cum le-am depăşit şi pe cele din trecut. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”

VIDEO AICI

 

Ultimele știri

Șoșoacă îi oferă asistență juridică lui Georgescu. Atac dur la DIICOT: „Hai sictir cu jocurile voastre securistoide!”

Diana Șoșoacă îi oferă asistență juridică lui Călin Georgescu și acuză DIICOT de abuzuri și interese proprii.

Constantin Toma, despre Nicușor Dan. „Mă dezamăgește omul acesta”, spune primarul Buzăului

Primarul Buzăului, Constantin Toma, se declară dezamăgit de Nicușor Dan și spune că președintele ar fi trebuit să acționeze mai rapid.

Buzoianu lansează programul național de apă, pentru 1,5 miliarde de lei. „Nu va mai fi un concurs de dat bife”

Diana Buzoianu a lansat ghidul programului de 1,5 miliarde de lei pentru apă și canalizare și a criticat conducerea PSD.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine