Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, i-a dat sâmbătă o replică Gabrielei Firea, printr-un mesaj pe facebook, după ce fostul primar al Capitalei a susținut că a găsit soluția pentru rezolvarea problemelor cu gunoiul din Sectorul 1 al Bucureștiului. Clotilde Armand i-a recomandat Gabrielei Firea să ia diamantele de la fostul primar Daniel Tudorache pentru a plăti cu ele facturile la gunoi.
„Înțeleg că fosta primăriță a Bucureștiului a găsit soluții virtuale pentru criza gunoiului din Sectorul 1. Interesată preocupare mai are stimabila. La fel și fostul edil al Sectorului. Au uitat rapid cei doi cine a administrat orașul până acum câteva luni și cine nu a plătit operatorului de salubrizare facturile.
Clotilde Armand îi da replica Gabrielei Firea în scandalul gunoaielor din Sectorul 1
Stimată doamnă, vă propun eu o soluție reală pentru rezolvarea acestei crize în care ne-a adus colegul dvs. de partid.Notați-vă bine: luați urgent diamantele de la dl. Tudorache și plătiți facturile pentru gunoi. E simplu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
Vineri, Gabriela Firea a scris pe pagina sa de facebook că rezolvarea crizei gunoaielor din Sectorul 1 ar fi aprobarea unei hotărâri care să dea undă verde REBU în operaţiunea de salubrizare a sectorului şi a solicitar convocarea în regim de urgenţă a unei şedinţe a CGMB pentru aprobarea unui proiect de hotărâre în acest sens.
„Bucureştiul nu trebuie să ajungă precum Napoli în 2008! Am găsit soluţia de urgenţă pentru criza gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei. REBU, societate de salubrizare la care Consiliul General deţine jumătate din pachetul de acţiuni, să intre rapid în sectorul 1 şi să strângă toate maldărele de gunoaie lăsate pe străzi, printre străzi, pe lângă blocuri şi spaţii comerciale. Sectorul 1 a ajuns un focar de mizerie, boală, transmitere de paraziţi, în plină pandemie. Nu putem sta toţi cu mâinile în sân!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.