Primul român trimis la închisoare pentru încălcarea restricțiilor coronavirusului

Primul român condamnat pentru că a încălcat regulile coronavirusului a fost trimis la închisoare. Bărbatul în vârstă de 36 de ani, din comuna Grebănu, județul Buzău, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Magistrații Judecătoriei Buzău au considerat că se impune privarea acestuia de libertate, dar decizia nu este încă definitivă.

Bărbatul a fost judecat după ce, pe 20 aprilie 2020, a fugit dintr-un modul izolator aflat în curtea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Buzău, unde aștepta rezultatul testului pentru noul coronavirus. El fusese internat pe 19 aprilie și diagnosticat cu TBC, dar pentru că tușea foarte rău medicii au decis să-i recolteze probe și să îl izoleze până la aflarea rezultatului.

Condamnat pentru că a încălcat regulile coronavirusului. Conform procurorilor, pe 20 aprilie, în jurul orei 13, bărbatul a părăsit fără aprobare Secția de Boli Infecțioase a SJU Buzău și a fost găsit de către polițiștii de la Transporturi Feroviare în Gara Boboc, pe când se îndrepta spre casă. El a fost internat iarăși în secție, pentru a primi tratament de specialitate împotriva TBC, iar între timp rezultatele testului pentru coronavirus au ieșit negative, relatează B1TV.

El nu este, totuși, primul român care primește o condamnare pentru această acuzație, dar este primul trimis la închisoare. În luna septembrie, Judecătoria Buzău pronunța în premieră o condamnare – dar cu suspendarea executării pedepsei – în cazul unui suspect de COVID-19 care a fugit din spital. Era vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a fost judecat tot pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor și a primit o sentință de șase luni de închisoare cu suspendare.

Ultimele știri

Răzvan Dumitrescu explică de ce minoritățile conduc politica. Teoria celor 3% care schimbă totul

Răzvan Dumitrescu explică cum o minoritate bine organizată poate controla politica, chiar fără majoritate parlamentară.

Motivul pentru care volanul mașinii vibrează la anumite viteze: Momentul în care asta devine o problemă de siguranță

Vibrațiile volanului la anumite viteze sau la frânare pot ascunde probleme mecanice serioase. Iată ce trebuie verificat.

În Europa se vorbește tot mai apăsat despre distrugerea spațiului Schengen și reintroducerea granițelor

Tot mai multe state europene mențin controale la frontierele interne Schengen, punând sub semnul întrebării unul dintre pilonii integrării UE.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine