Primul român condamnat pentru că a încălcat regulile coronavirusului a fost trimis la închisoare. Bărbatul în vârstă de 36 de ani, din comuna Grebănu, județul Buzău, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Magistrații Judecătoriei Buzău au considerat că se impune privarea acestuia de libertate, dar decizia nu este încă definitivă.

Bărbatul a fost judecat după ce, pe 20 aprilie 2020, a fugit dintr-un modul izolator aflat în curtea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Buzău, unde aștepta rezultatul testului pentru noul coronavirus. El fusese internat pe 19 aprilie și diagnosticat cu TBC, dar pentru că tușea foarte rău medicii au decis să-i recolteze probe și să îl izoleze până la aflarea rezultatului.

Condamnat pentru că a încălcat regulile coronavirusului. Conform procurorilor, pe 20 aprilie, în jurul orei 13, bărbatul a părăsit fără aprobare Secția de Boli Infecțioase a SJU Buzău și a fost găsit de către polițiștii de la Transporturi Feroviare în Gara Boboc, pe când se îndrepta spre casă. El a fost internat iarăși în secție, pentru a primi tratament de specialitate împotriva TBC, iar între timp rezultatele testului pentru coronavirus au ieșit negative, relatează B1TV.

El nu este, totuși, primul român care primește o condamnare pentru această acuzație, dar este primul trimis la închisoare. În luna septembrie, Judecătoria Buzău pronunța în premieră o condamnare – dar cu suspendarea executării pedepsei – în cazul unui suspect de COVID-19 care a fugit din spital. Era vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a fost judecat tot pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor și a primit o sentință de șase luni de închisoare cu suspendare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *