Metroul către Aeroportul Otopeni nu ar mai fi realizat, pentru că nu se justifică economic, spune ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, dar România ar putea pierde 1,4 miliarde de lei acordați de Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională. Consultantul japonez care supervizează proiectul a atras atenția asupra posibilei retrageri a fondurilor, la fel ca și reprezentanții Ministerului de Externe.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, declara recent că realizarea tronsonului dintre viitoarea stație Tokyo, situată în apropierea complexului comercial Băneasa, și Aeroportul Otopeni nu se justifică din punct de vedere economic.
Metroul către Aeroportul Otopeni începe de la stația 1 Mai. Realizarea primului tronson până la stația Tokyo, în apropierea complexului comercial Băneasa, a fost scoasă la licitație încă din 2019. Nu știm încă cine va realiza lucrările. Ce știm este că va avea șase kilometri și șapte stații.
Investiția doar pentru realizarea tunelurilor și a stațiilor de pe prima secțiune, nu și pentru realizarea finisajelor, este estimată la 1,3 miliarde de lei. Lucrările ar urma să dureze 4 ani. Primii șase kilometri din linia de metrou spre aeroport sunt și cei pe care Comisia Europeană a acceptat să-i finanțeze cu 2,3 miliarde de lei, relatează Digi24.
Bruxelles-ul nu condiționează alocarea acestor bani de continuarea magistralei spre aeroport.
„Este de competența autorităților române să decidă dacă și cum va fi implementată cea de-a doua secțiune”, au declarat reprezentanții Comisiei Europeane.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, declara recent că și-ar dori o reprioritizare a investiților în infrastructura de metrou. Continuarea magistralei 5 Drumul Taberei-Eroilor spre Piața Iancului și Pantelimon ar fi mai utilă decât continuarea liniei spre Otopeni, spune acesta.
„Dincolo de centrul comercial Băneasa, acea stație Tokyo, această linie trece printr-una dintre cele mai puțin populate zone ale Capitalei și ale zonei metropolitane București-Ilfov. Și cred că acele resurse ar putea fi redirecționate altundeva în rețeaua de metrou a Bucureștiului unde sunt mult mai necesare. Am vorbit și cu primarul Capitalei și cu primarii de la sectoarele 2 și 6 și toți spun: faceți M5, că ne-ar ajuta”, a spus Cătălin Drulă.
Cu M6 ar mai fi o problemă: la aeroport ar duce la actualul terminal, care urmează a fi abandonat după ce va fi construit terminalul nou, spune ministrul. O călătorie cu metroul până la Gara de Nord ar dura astfel de două ori mai mult decât una cu trenul.
Implementarea unui proiect nu poate fi oprită doar pentru că sunt planificate noi investiții – dacă s-ar întâmpla acest lucru nimic nu ar mai fi finalizat, spun în replică japonezii de la Padeco, angajați de Metrorex să supervizeze acest proiect.
În plus aceștia avertizează că renunțarea la secțiunea dintre stațiile Tokyo și Aeroportul Otopeni, care ar trebui să aibă 5 stații și 8 kilometri, ar putea duce la pierderea finanțării acordate de Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională acum mai bine de un deceniu.
„Este un împrumut dedicat acestui proiect și care nu poate fi transferat către alte proiecte. Ne exprimăm preocuparea că orice altă întârziere sau anularea a Acordului de împrumut nu va implica doar costuri pentru România, ci va avea impact asupra relației cu Japonia”, avertizează cei de la Padeco într-o scrisoare care a ajuns și pe masa șefului de la Transporturi.
Și Ministerul de Externe și-a exprimat îngrijorarea că renunțarea sau o nouă amânare a magistralei de metrou spre aeroport ar putea avea un impact negativ asupra credibilității României în fața investitorilor japonezi.
„Partea niponă a făcut cunoscut faptul că refuză orice modificare suplimentară a termenilor proiectului și că este gata să retragă fondurile pentru a le da altă destinație, către alte țări, de exemplu India. În plus România plătește anual o taxă de angajament substanțială pentru menținerea acestei finanțări. În cazul retragerii împrumutului, sumele respective nu vor putea fi recuperate”, avertizează și MAE.
Ministerul Transporturilor a transmis că „ministrul Cătălin Drulă prețuiește cooperarea internațională și armonizează parteneriatele externe cu prioritățile naționale de investiții în infrastructură”.
În prezent, la aeroportul Otopeni se poate ajunge și cu trenul. O călătorie durează circa 20-25 de minute.