Oficii de programare pentru vaccinare vor fi deschise în special la sate, a anunțat coordonatorul CNCAV Valeriu Gheorghiță. Nu toată lumea are acces și știe să folosească platforma de programare, astfel că coordonatorul campaniei naționale de vaccinare încurajează folosirea metodelor alternative.
Vor fi deschise „oficii de programare” în mai multe instituții, mai ales din mediul rural, în care localnicii se vor putea programa pentru imunizare, fără să mai fie nevoiți să acceseze platforma online, a declarat joi seara Valeriu Gheorghiță.
„Pentru mediul rural mai ales, dar nu numai, dorim să creăm oficii de programare, adică în multe instituţiile foarte accesate – primării, alte tipuri de instituţii – să existe un ghişeu în care să se poată face programările la vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.
În plus, autoritățile vor promova mai mult programarea la vaccinare prin telefon, la numărul unic (021.414.44.25) valabil la nivel național: „Operatorul de call center va face programarea în centrul în care fiecare persoană doreşte. Deja funcţionează, dar este insuficient exploatată”.
„Tot pentru mediul rural, ne dorim să existe posibilitatea de programare directă, adică fie dedicăm un interval orar, în a doua parte a zilei, în care oamenii să se prezinte direct la vaccinare, în mod deosebit, persoanele peste 60 de ani”, a mai spus președintele CNCAV.
Valeriu Gheorghiţă a mai precizat că acum fiecare persoană care are un cont pe platforma online poate programa oricâte persoane doreşte.