Medicul Valeriu Gheorghiță a vorbit la Digi24 despre varianta Delta și a explicat de ce este mai periculoasă și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva acesteia.
„În România vorbim acum de aproximativ 28%, rată de acoperire vaccinală din populația eligibilă, anume populația peste 12 ani.După cel puțin o doză de vaccin se reduce transmiterea cu 30 până la 50%. Deci cineva infectat după prima doză de vaccin are cu 50% mai puțin risc să transmită boala.Fără a crește numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creștere a numărului de cazuri”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Vaccinându-ne, suntem în siguranță și în fața acestei variante Delta. Aș vrea să explic puțin, pentru că atunci când ne uităm la eficiență, înseamnă cât de bine ne protejează un vaccin în condițiile vieții de zi cu zi.Sunt mai mulți parametri la care ne uităm atunci când evaluăm eficiența unui vaccin. La rata de scădere a infecției asimptomatice, rata de transmitere, cât de mult influențează vaccinarea transmiterea infecției de la o persoană la alta, boala simptomatică, internarea și decesele. Vorbim de 5 parametri la care ne uităm când vorbim de eficiența”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghuță. O persoană infectată cu varianta Delta poate să genereze 6, 7 cazuri secundare. Este o rată de atac foarte crescută
O persoană infectată cu varianta Delta poate să genereze 6, 7 cazuri secundare. Asta înseamnă o rată de atac foarte crescută în rândul populației, și mai ales în rândul populației neimunizate, mai spune Valeriu Gheorghiță.
„O altă caracteristică este de a scăpa parțial de sub efectul protector al anticorpilor neutralizanți, care sunt dobândiți prin trecerea prin boală. O persoană care a făcut boala are anticorpi o perioadă de 3, 6, 8 luni și scade riscul de reinfecție”, spune Valeriu Gheorghiță.
Toate cele 4 vaccinuri aprobate în Europa își mențin eficiența de varianta Delta
„În cazul unei persoane vaccinate, dar infectate cu varianta Delta, riscul să ajungi în spital este de 20 de ori mai mic, comparativ cu situația în care n-ai fi fost vaccinat. Asta, pentru că eficiența vaccinului este de peste 96% la persoanele care au schemă completă de vaccinare. Deci care au făcut cele două doze și care au cel puțin 10, 14 zile de la cea de-a doua doză. Aici vorbim de vaccinul ARN mesager”, mai spune Valeriu Gheorghiță.