Concursul pentru directori de școli se va desfășura cu specialiști în resurse umane „împrumutați” de la firmele private, a explicat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Mai exact, doar la interviurile pentru aceste funcții vor participa reprezentanți ai unor firme care au departamente puternice de resurse umane și care au agreat să trimită un reprezentant în comisie. Este un parteneriat public-privat, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor de directori apare luni seară în Monitorul Oficial, spune Sorin Cîmpeanu.
„Veţi vedea că începe în data de 14 septembrie, trece printr-un examen scris în data de 15 octombrie. Examen scris în urma căruia doar cei care vor fi luat nota peste 7 vor putea să intre în etapa de interviu. Etapa de interviu pentru prima oară se va organiza în parteneriat cu mediul privat, mai exact cu acele firme care au puternice departamente de resurse umane şi care au agreat să trimită un reprezentant în comisia de concurs pentru ocuparea fiecărui post de director. Este vorba despre acorduri pe care le vom încheia cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, Camera de Comerţ Româno-Germană, Româno-Franceză… Există o disponibilitate foarte mare, pe care o apreciez, din partea mediului economic de a desemna voluntar experţi în resurse umane”, a afirmat ministrul Educației, citat de B1TV.
Ministrul a mai explicat că în componența comisiei de interviu vor intra reprezentantul inspectoratului școlar, cel al autorității locale, reprezentanți din rândul profesorilor titulari aleși prin vot secret de către toți profesorii titulari din școala în cauză, respectiv un reprezentant al mediului economic specializat în resurse umane.
„Sunt angajatori foarte interesaţi pentru calitatea produsului şcolii româneşti. Mai este şi o problemă de responsabilitate socială a întreprinderilor. Eu cred că cineva care este obişnuit să facă recrutarea pentru marile firme va şti să facă recrutarea şi pentru un director de şcoală”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.