Scandalul între cele două tabere din PNL s-a acutizat în jurul nominalizării lui Dan Vîlceanu pentru portofoliul de la finanțe. Ludovic Orban nu îl vrea, în timp ce acesta este susținut de Florin Cîțu, contracandidatul său pentru șefia partidului.
Florin Cîțu a declarat că a convocat biroul permanent național al partidului în acest scop, pentru că PNL trebuie să se concentreze pe guvernare. „Urmează rectificarea bugetară, alocări de resurse importante în economie”, a conchis premierul.
Scandalul între cele două tabere din PNL. Din tabăra lui Florin Cîțu, a dat explicații la Digi24 europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „S-a convocat BPN absolut statutar, vom avea BPN-ul la 10:30. Am încercat ca acest BPN să îl convoace președintele actual al partidului, domnia sa nu a dorit să-l convoace. Noi considerăm că România trebuie să fie condusă, trebuie să avem un ministru de Finanțe. Îl vom valida pe Dan Vîlceanu ca ministru al Finanțelor. Este o chestiune absolut firească, normală, e unul dintre specialiștii partidului nostru, și e un om cu care Florin Cîțu poate lucra.
În negocierile pe care le-am avut aici în luna decembrie, cu toții am vrut… Florin Cîțu a dorit un singur lucru – să aibă un ministru al Finanțelor cu care să poată lucra. Atunci a venit Alexandru Nazare, din păcate colaborarea cu Alexandru nu a fost cea mai bună și lucrurile s-au viciat, așa că 45 de zile a stat Florin Cîțu, premierul nostru, ca ministru al Finanțelor, iar acum, începând de mâine îl vom valida, în foarte scurt timp va depune jurământul și va fi valid ca ministru, deci pe 22 vom avea ministru al Finanțelor”
Reporter: Este o imagine negativă că Dan Vîlceanu a fost membru al PSD, iar acum premierul se află în centrul unui scandal cu cele două dosare din statele Unite?
Rareș Bogdan: „Dacă ne uităm ce a făcut un om acum 21 de ani, eu acum vreo 25, sau 30 de ani, puneam muzică pe la Terasa Tineretului și pe la Ring în Constinești, m-am mai și bătut… N-am furat nimic, niciodată. Nici Florin Cîțu, nici nu a furat, și a promis că va propune o legislație extrem de dură la consumul de alcool la volan. E o chestiune de acum 21 de ani, o chestiune care nu schimbă cu nimic performanțele sale”
Ludovic Orban susține însă că forul de conducere al partidului nu ar fi fost convocat.
„Ludovic Orban: Nu! Nu am convocat nimic. Am primit şi eu un SMS de convocare a BNP în urmă cu un sfert de oră”, a declarat Ludovic Orban.
Şeful PNL a precizat că ar fi vrut să aibă o discuţie în prealabil, până la un eventual vot dat pentru Vîlceanu. „Să vedem şi documentul de convocare. Nu poţi doar să trimiţi un SMS”, a mai precizat Orban.
Cîțu: „Am convocat BPN mâine. Am vorbit cu președintelele PNL ieri, cred că două zile sunt de ajuns”
Florin Cîțu: „Mâine, pentru că suntem responsabili, am convocat BPN pentru a numi ministrul Finanțelor Publice. Trebuie să ne concentrăm pe guvernare, urmează rectificarea bugetară, alocări de resurse importante în economie, așa cum v-am obișnuit – eficient, și, bineînțeles, am discutat strategia pentru perioada următoare, pentru că intrăm intrăm în linie dreaptă pentru Congresul din 25 septembrie. Vă asigur că toate procedurile convocării BPN au fost respectate. Nu e chiar din scurt, cum zice președintele PNL, am avut o discuție ieri. Cred că două zile sunt de ajuns.”