Deputatul PNL Ionel Dancă a anunţat joi că a demisionat din grupul parlamentar al formaţiunii, urmând să activeze ca deputat neafiliat.
„În această dimineaţă mi-am scris demisia din grupul parlamentar al PNL la Biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi începând cu data de astăzi sunt un parlamentar liber al PNL şi voi activa în calitate de deputat neafiliat. Practic, noi, în PNL, am fost în faţa oamenilor cu un mesaj şi cu un program de guvernare care a primit votul de încredere al românilor, la alegerile parlamentare din 2020, în singura formulă legitimă de guvernare alături de coaliţia de guvernare formată din PNL, USR şi UDMR. Românii ne-au dat acest vot pentru a guverna România patru ani şi pentru a pune în aplicare programul de guvernare”, a declarat Ionel Dancă.
„Ceea ce se întâmplă în aceste zile nu are nicio legătură cu votul românilor. Prin urmare, ca gest de protest faţă de noua conducere a PNL, care în parteneriat cu preşedintele României, Klaus Iohannis, au aruncat ţara în haos şi au distrus coaliţia de guvernare, au abandonat programul de guvernare şi măsurile incluse în acest program, m-am depus astăzi demisia din grupul parlamentar al PNL”, a declarat Dancă, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, „noua conducere a PNL merge în genunchi, cerşind sprijin la PSD cu căciula în mână” şi, „culmea umilinţei” pentru votanţii PNL, această solicitare să fie refuzată.
Este al patrulea liberal care părăseşte grupul PNL, după plecarea lui Ludovic Orban. Miercuri, şi-au anunţat demisiile deputaţii Ionel Ştefan şi Alexandru Kocsis şi senatorul Ovidiu Florean.
„Este o umilinţă prin care PNL trece în această perioadă şi eu nu pot fi părtaş la trădarea aşteptărilor românilor în ceea ce priveşte partidul”, a mai declarat Ionel Dancă.
„Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Orban a mai spus că ”guvernarea PNL a eşuat, atât în ceea ce priveşte soluţiile de combatere a pandemiei, suntem într-un dezastru sanitar, dar şi în alte sectoare, prioritare pentru România. Guvernarea exercitată de noua conducere a PNL a abandonat toate măsurile şi programele de sprijin pentru români”, a mai spus Ionel Dancă.