Ce spune Raed Arafat despre impunerea carantinei naționale. „Ştiţi că am luat măsurile pe care le avem acum…”

Carantina națională nu este o soluție la acest moment, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, mai ales că în această zile se remarcă o scădere a numărului de cazuri noi de coronavirus care corespunde, conform epidemiologilor, cu intrarea în așa zisa „zonă de platou”.

„Nu este un scenariu pe care să îl luăm în calcul în acest moment. Ştiţi că am luat măsurile pe care le avem acum, care sunt destul de serioase dacă se aplică, şi vedem că totuşi am ajuns la un platou. Să vedem dacă ţine şi dacă începe să coboare şi care este situaţia. Dar carantinarea totală, în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie, adică nu s-a luat în considerare să se facă la acest moment. S-a preferat crearea unor posibilităţi de a permite unele activităţi persoanelor protejate şi în care riscul să facă o formă gravă a bolii este mai mic, riscul să transmită este mai mic. Bineînţeles, aici sunt şi persoane care nu mai au acces la anumite activităţi temporar. Este adevărat că este o chestiune temporară. Asta este măsura care s-a ales faţă de a avea o măsură radicală naţională, în care toată lumea să stea acasă şi să nu iasă nimeni decât pentru unul sau două-trei motive care sunt permise”, a precizat vineri secretarul de stat, citat de Digi24.

Carantina națională nu va fi impusă la acest moment. Potrivit lui Arafat, scăderea numărului de cazuri depinde şi de respectarea regulilor actuale.

„Cel puţin la acest moment, vedem că creşterea este încetinită, este oprită, avem platoul, să vedem ce înseamnă dacă va fi scădere, dacă va rămâne un platou pentru o perioadă mai lungă acolo, la 12.000 – 13.000 – 14.000 (de cazuri pe zi – n.r.), pentru că impactul acestor cazuri este destul de serios în continuare pe terapie intensivă. Totul depinde de respectarea regulilor”, a subliniat şeful DSU.

Ultimele știri

George Simion acuză un ministru polonez că a mințit. Atacatorul din Cracovia era de extremă stânga, nu de dreapta

George Simion acuză un ministru polonez că a mințit despre orientarea politică a atacatorului din Cracovia.

Promit salarii mari, dar banii din buzunar sunt alții. Ce se întâmplă pe piața muncii din România

Suma din anunțul de angajare nu e mereu cea încasată efectiv. Bonusurile, orele suplimentare și cheltuielile pot schimba radical venitul lunar real.

Traian Băsescu cere amânarea creșterilor salariale. Riscul e ca „România să nu mai plătească deloc nici pensii, nici salarii”

Traian Băsescu avertizează că o majorare a salariului minim și indexarea pensiilor, fără calcule atente, ar putea afecta capacitatea României de a se împrumuta.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine