Cristian Dide a fost arestat pentru trafic de droguri. Ar fi trimis colete cu cannabis chiar la sediul DIICOT

Protestatarul Cristian Dide a fost arestat pentru trafic de droguri, după ce ar fi trimis două colete cu cannabis chiar la sediul central al DIICOt și la structura teritorială din Iași.

Protestatarul Cristian Dide – cunoscut pentru aparițiile sale publice la protestele populare din anii trecuți împotriva guvernului PSD – a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzat că a procurat cannabis din afara țării, pe care l-ar fi traficat în România.

Numele său nu a fost făcut public, dar jurnaliștii din presa centrală au aflat că el este vizat în dosarul penale, relatează G4Media.ro.

Luni dimineață, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași și ofițerii de poliție judiciară de la BCCO Iași au efectuat nouă percheziții domiciliare în județele Ilfov și Călărași, la sediile unor magazine și la locuințele unor persoane fizice care sunt suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea în țară de droguri de risc (canabis și produse cu conținut THC).

Conform procurorilor, o persoană a procurat din țară și din străinătate cantități de canabis pe care le-a deținut și distribuit prin intermediul unor societăți de curierat. O parte dintre stupefiante au fost trimise, sub formă de colete, la DIICOT – Structura Centrală și Serviciul Teritorial Iași.

Cristian Dide se exprimase public de mai multe ori în favoarea legalizării consumului de canabis în România.

Ultimele știri

Tribunalul București respinge arestarea lui Georgescu. Judecătorii spun că nu există probe pentru noile acuzații

Tribunalul București a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului lui Călin Georgescu, dispunând control judiciar.

Fost consilier local din Arad, arestat preventiv pentru viol. Victima, o adolescentă de 15 ani, a născut acum șapte luni

Fost consilier local din Arad, arestat preventiv pentru viol asupra unei adolescente de 15 ani, care a născut acum șapte luni.

Gigi Becali vrea să-l ajute financiar pe Călin Georgescu. Afaceristul spune că-i dă 50.000 de euro

Gigi Becali spune că îi dă 50.000 de euro lui Călin Georgescu, aflat în arest preventiv, ca să aibă din ce să trăiască.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine